„Maica bătrână făcie pătura la noi în casă, până o perit, Dumnezo s-o iertie și s-o hodiniască acolo undie-i ie! Iera tare mânânțe, numa o mânușe die muiere iera, di-abdie ajunjie păstă masă să-nvârtă pătura. Până io făcut Hilimonu mnieu on scăunaș ș-api lucra mai binie. Noa, și câtiodată când tăie laștiele o’ tomajii din pătură, mai lăsa on dărab din ie, o întindie pă o față die masă ș-o lăsa oareșcâtie zâle în casa di cătă drum, acolo iera răcoare și mai întuniecos… ș-acolo să usca binie, binie, ca plevu să făcie. Când nie gândiem să facem oarece cu ie, numa o luam, o rupiem în dăraburi care-cum, le puniem pă ploaptăn o’ le băgam c-o tăpșie în ler. Le frijiem și p-o partie și pă alta, așe să făcie ca soru di pă porcu pârlit die Crăciun. Dacă le frijiem așe api atunci când le puniem în mâncare avieu cu tătuli alt gust…iera altăce! Noa, după ce le frijiem le puniem di-o partie și ni-apucam die topală.

Noa ni cum făciem: tăiem on pui bun, gălbânuț, tăiem carnia dăraburi potriditie. Lasă și cioantie că alia dau gustu la topală! Pui păstă carnie sare și thiperi, mai pui o lingură bună die fărină, scuturi castronu să să-nvăluie binie carnia cu fărina. Poț folosî și fărină die mălai, da s-o treci pân sâta diasă să nu hie prundoasă. Pui pă foc bădicu cel gros die hier, pui oloi și friji carnia pă tăitie părțâle, tăt amesteci, amu focu trebe să hie aspru, să face carnia galbână ca mândrenia, ca auru să facie. Traji bădicu pă marjinie, pui on colb die poprică dulcie, amesteci, pui o finjie die apă rece și numa dup-aceie traji iar pă foc, da foc mai molcom. Tăt pui apă rece, tăt amesteci, zămuca di pă carnie să tăt îngroașe. Atâta apă pui până să face o zămucă nici groasă da nici liurcă.

Nu uita că în zama aiasta trebe să-ncapă și pătura, așe că sămălești cam câtă zămucă faci. Tăt amu pui o ciapă corățată, întreagă, și patru, cinci scrijele die poprică, așe mai mari. Le lași așe să hiarbă tăitie laolaltă, încetuț, până să face carnia, da să nu să zdrobdească, ai numa die grijă. Iestimp, tie acupti die pătură. Pui înt-o oală apă cu sare la hiert. Când clocotieștie, sloboz pătura friptă și o opărești binie până să moaie, vez numa că ie mai hierbe o țâră și-n topală! Cătă când vez că-i binie o strecori ș-o pui în tocană. Die gâniești că mai trebe, poț lunji zămuca cu apa-n care-o hiert pătura. Die pui apă rece iară să-ngroașă!

Topală ca aiasta mni-o făcut măicuța când m-am credințat!
-Ce-ai făcut?
-M-am credințat. Hilimon o vinit aici die jinere. Iera din Moigrad, acolo-s mai mulț Barna. Noa și când o vinit la noi să mă ciară, a mniei o zâs: binie, da trebe să facem credința mai naintie ș-api om vidie cum a hi cu nunta.
-Am înțeles, credința este logodna…
-E! Ș-api când tie credințai di-acole-n colo nu-ț mai bătiei joc unu die altu, cu ala ierai pă veci! Atunci nu să diespărțieu așe ca amu. Credința iera sfântă! Noa și așe, măicuța o tăiet o găină bună și o făcut o zupă cu tomaji și c-o partie din carnie o făcut topala aiasta. Doamnie feri și apără că bună o fost. N-oi uita veci, o fo vinită și socrii…
-Cu ce mănânci topala asta?
-Cum cu ce? Cu gura! Șez blând că-ț spui amu. Cu ptită proaspătă, cu mămăligă… noi atunci o-am mâncat cu lângalău… așe fain să vidie pă dosu lui formele di la frunza die cureti cu care l-o băgat în cuptoru cocător!
Noa iacă că ț-am mai spus una! Bată-tie biniele să tie bată, multie mă pui să-mni aduc amintie…”