Din obiecte de mobilier aparținând muzeului, și care până atunci, deși erau la vedere în sălile de la Galeriile de Artă ”Ioan Sima”, nu îți spuneau mare lucru, au fost recreate două încăperi, de către cei responsabili de realizarea expoziției – Sanda și Dan Băcueț. Una dintre încăperi e o întoarcere la anii comunismului, atunci când președintele de C.A.P. își făcea veacul acolo, îndeplinind o sarcină de partid. Cealaltă, într-un contrast evident cu cea amintind de anii comunismului, e o încercare de reproducere a unei încăperi aparținând unuia din cei făcând parte din elitele locale. De ce o încercare? Pentru că nu există documente care să arate exact cum au fost mobilate și decorate aceste încăperi, așa că aici a intervenit imaginația celei care a creat această cameră.

Ca să ajungi, însă, la aceste două camere, să ”răsfoiești”, oarecum, povestea unei încăperi, așa cum spune subtitlul expoziției ”Cetăți, castele și conace din Sălaj”, al cărei vernisaj a avut loc luni, 27 mai 2019, trebuie să treci prin poarta de la intrare. O poartă care te intoduce în istoria acestor locuri. Iar poarta asta, un element, de altfel, de efect, e opera lui Dan Băcueț. Sau, așa cum mi-a spus, zâmbind, Sanda Băcueț,”poarta e a lui Dani, camera e a mea.”

Acuma, cel puțin din punct de vedere personal, ceea ce îmi place cel mai mult la evenimentele create de cei de la Muzeu sunt discuțiile între patru ochi. Îmi place să-i ascult pe oamenii ăștia vorbind  despre ceea ce fac, despre cum văd ei lucrurile, despre ”de ce așa și nu altfel”, așa cum l-am ascultat pe Dan Băcueț, înainte de începerea evenimentului propriu-zis, vorbindu-mi nu doar despre subiectul expoziției, ci într-un spectru mult mai larg. E un gen de interacțiune care înseamnă mult pentru mine, cum, de altfel, cred că ar însemna pentru oricine e curios să treacă dincolo de aparențe. Mai ales dacă interlocutorul e o persoană deschisă, ”pe față”, care spune ceea ce gândește, fără a-și cosmetiza cuvintele și în atitudinea căruia deschiderea față de cel din fața lui e evidentă. Mai ales într-o lume condusă, în primul rând, de simpatii, interese ori polițe plătite via terțe persoane.

De ce este importantă a expoziție ca cea intitulată ”Cetăți, castele și conace din Sălaj”. Povestea unei încăperi”? Pentru că aceste edificii vorbesc despre istoria celor care au trăit, și, implicit, despre noi, cei care trăim aici.

”Multe din obiectivele de patrimoniu din județ sunt în stare de degradare, sunt abandonate, se distrug, se pierd. Dacă le lăsăm să se distrugă și nu ne trezim, chiar și în al 12-lea ceas, și suntem în al 12-lea ceas, riscăm ca peste ceva vreme să nu mai știm cine suntem și să nu ne mai cunoaștem trecutul. Patrimoniu nu are, sau n-ar trebui să aibă culoare politică. Este istoria noastră…”, a spus Corina Bejinariu, managerul Muzeului din Zalău, ca un fel de ”notă explicativă” a ceea ce s-a vrut a fi, de fapt,  expoziția.

Legătura dintre cetăți și elite a fost explicată publicului (din care cei mai mulți elevi) de Dan Băcueț: ”Legătura între cetăți și elite e una de nedesfăcut. Prin urmare, astfel de construcții știm foarte clar că le atribuim elitelor, aceste construcții, cetăți, castele, conace, definesc foarte bine elitele. Ce înseamnă elitele? La acea vreme putea să însemne una politică, una militară, războinică, una economică, care avea putere financiară, iar mai târziu apare elita culturală – oamenii educați. Legătura dintre cetăți și elite este una profundă.”

Ce reprezintă expoziția? ”În prima încăpere e biroul proprietarului unui castel sau conac. În cealaltă încăpere ne-am imaginat biroul unui președinte de C.A.P., tocmai ca să vedeți în comparație cele două perioade”, așa cum le-a explicat Sanda Băcueț celor prezenți.

În ziua de astăzi (poate și din cauza regimului politic, dar, mai degrabă, a nepăsării celor care pot face ceva pentru a păstra istoria, cât de cât, vie), există tendința de a devaloriza aceste clădiri de patrimoniu, ori chiar de a le distruge, situații de genul ăsta regăsindu-se, din păcate, și în Sălaj. Și, evident, trebuie făcut ceva în privința asta, să se încerce, atât cât se poate, conservarea acestor clădiri de patrimoniu. Însă mai este un aspect, la fel de important. Istoria nu e doar despre elite, ci și despre cei care au contribuit direct la ceea ce înseamnă istoire, dar care sunt menționați arareori în analele istoriei. Poate tocmai pentru că elitele sunt cele care au scris istoria. Și aici e vorba despre omul de rând. Și atunci, punând în aceeași balanță conacele și castelele și casele oamenilor de rând, oare nu ar trebui făcut ceva și pentru conservarea caselor simple, modeste, ale oamenilor de rând, acele câteva puține care încă mai există? Pentru că istoria e, în primul rând, despre ei.