Cea de a V-a ediție a “Zilei Zânelor”, eveniment ce sărbătorește 15 ani de existenţă a trupei “Nimfele Dace”, s-a desfășurat duminică, 13 octombrie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, cu sala plină.
În deschidere, publicul s-a delectat cu un concert marimba în interpretarea lui Philip Goron, din Timişoara, la xilofon, și Ciprian Ghiurco, la clape. În continuare a avut loc o prezentare de costume romane, urmată de dansul fetelor de la Nate Severiane. Rând pe rând, trupele de dans cu tematică antică s-au perindat pe scenă încântând publicul, ce a fost purtat timp de câteva ore în atmosfera de odinioară. Tempus Cibele au interpretat un dans cu cercuri cu flori, Pugnate – un dans cu panglica bleumarin, iar Hefaistos – un dans cu torţe, urmate de fetele de la Tripodium. Etruria au interpretat un dans cu tamburine, iar Sanctimonia Nemesis – un dans cu cimbale.
Sărbătoritele evenimentului, „Nimfele Dace”, au pus în scenă un vechi obicei “Drăgaica”, în regia Alexandrei Ciurbe.
Trupa de reconstituire istorică „Nimfe Dace” a fost fondată în urmă cu 15 ani de către Roxana Câmpean și Ancuța Mărieș, fiind prima trupa de dans cu tematică antică din România. De-a lungul anilor, trupa a participat și a fost premiată la numeroase festivaluri tematice din țară și străinătate. În acest context, dintre tinerele zâne a fost aleasă și prima Drăgaică, Irina Lungu, ce a primit cununa de flori și va fi imaginea trupei timp de un an.
Un alt moment mult apreciat de public a fost lansarea volumului de proză fantastică “Leopard în pustie” de către scriitoarea Ancuța Mărieș, aflată la cea de a cincea apariție editorială.
Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol deosebit, oferit de trupa Pastiche, în regia lui Sebastian Vâlcea, inspirat din vechile basme și datini.
niciun comentariu