Mărturisesc că ideea materialului de față, care nu este unul strict jurnalistic, mi-a venit după ce zile, ori săptămîni la rînd am tot rumegat la inițiativa locală, de suflet de altfel, de a vota Zalăul în topul celor mai frumoase orașe din țară. E bine să ai în tine sentimente de astea patriotice locale și, la urma urmei, omul sfințește locul și, cine știe, dacă ar fi mai mulți oameni de acest fel, și Zalăul ar arăta mai altfel.
Dar Zalăul nu este un oraș frumos. Ar fi cazul s-o pornim cu adevărul amar în față. Zalăul este un oraș muncitoresc, iar asta va rămîne mereu pe timbrul local. Zalăul nu a fost frumos nici prin anii 1960, cînd încă mai păstra izul acela prosper erudit de tîrgușor local. Cînd centrul era presărat de unele clădiri frumoase, azi considerate istorice, dar umbrite acum de monstruozitățile de oțel și sticlă din jurul lor. Ce poate fi mai „frumos”, decît blocurile de ciment și clădirile reci, care se înșiruie unele în altele, pe kilometri întregi, după care se face trecerea în utopica zonă andrieșeană de oraș frumos cu fabrici și uzine?
Dar, Zalăul ar putea fi un oraș curat și civilizat. Iar pentru asta nu ar trebui să fie luni ori săptămîni declarate de „curățenie” ori de „balcoanele cu cele mai frumoase flori” , ori mai știu eu ce. Ar trebui ca inițiativele de acest fel să fie permanente.
Și atunci, unde ne retragem, pentru o clipă de verde, eventual de liniște, din forfota zilnică a cimenturilor ce ne înconjoară?

Parcul Central care este. Dar care ar putea fi și mai și!

Evident, în Parcul Central. Un Parc ce, de-a lungul anilor, a suferit multe modificări. În bine. Este mai curat, băncile nu mai sînt rupte, există aproape la tot pasul coșuri de gunoi, aleile sînt curate și circulabile, iar amfiteatrul acela în aer liber a fost renovat cu gust și își așteaptă artiștii – sperăm noi în număr cît mai mare.
Pe de altă parte, nu se poate să nu remarcăm îmbinarea aceea de nuanțe ciudate, ce te duce cu gîndul la o persoană cu probleme la stomac, care te însoțește de-a lungul treptelor. Galbenul cela de gălbenuș de ou de alimentară, combinat cu verdele acela albăstrui, ori albastrul cela verzui. Nu sîntem specialiști în nuanțe, pentru noi, bărbații în general, pruna și piersica sînt fructe, nu culori, nuanțe ori materiale.
Trecînd peste aceste adevărate străduințe locale de a găsi cele mai țipătoare culori, în cazul unor locații publice – iar tendința asta poate fi observată în absolut toate orașele și comunele, parcă ar fi o boală cronică publică, în partea de sus a parcului, în dreapta, te lovește efectiv în simțurile tale de persoană ce caută o oază de liniște, acel șir de „clădiri” arse, ori afumate, dărăpănate, murdare și jegoase, uitate acolo probabil din veacul trecut. Se spune că acele …. cum să le zicem? „găuri”, poate, ar fi fost, în trecut, adăpostul nedeclarat al unor persoane fără căpătîi. Ba se mai vorbea că acele clădiri erau folosite ca afumători pentru boșimea locală. Ori că sînt actualele depozite de scule, pentru cei ce administrează parcul. Însă, orice ar fi fost ele și orice ar fi acum, nu credem că nu li se poate da o notă, măcar așa, apropiată, de ceea ce se cheamă loc îngrijit.
Iar, la faza asta, am reușit să aflăm de la Primăria Zalău că Parcul Central este sub un contract cu un constructor care se ocupă cu amenjarea peisagistică a locației respective. Că este, ori nu este cuprinsă reabilitarea acelor dărăpănături în planurile constructorului, nu știm. Probabil că nici Primăria nu știe. Probabil că totul ține de surprizele anului acesta. Iar, dacă nu va fi, atunci administrația locală spune că va găsi fondurile pentru a face ce nu a făcut peisagistul. Hm.
Și, pentru că am amintit, la început, de zicala conform căreia „omul sfințește locul”, nu putem să nu zicem de mizeria din jurul băncilor. Hîrtii, ziare, reviste mototolite etc, aruncate – zicem noi, cu rea voință, chiar pe iarbă, deoarece coșurile de gunoi îs aproape și la îndemîna oricui. Iar pentru cei care cred că oamenii primăriei îs plătiți doar ca să curețe gunoiul după ei, le spunem doar de bine. Omul sfințește locul. Din cauza lor, a zălăuanilor, e Zalăul cum este și nu cum ar putea fi.