Iubirea
e un zmeu înălțat prea sus
și e nimic de spus
când un zvâcnet al inimii
e într-un capăt de cer,
altul și prizonier și temnicer
amintind de spectacolul magic
al licuricilor cu lumină
dansând în pădurea senină
a unei seri de vară.

Privirea pătrunzătoare
își alege ea singură liniștea nemișcătoare
cea dintâi, nu una la întâmplare
într-o lume care-pe-care.

A fost odată ca niciodată
nu e un sfârșit al iubirii,
nici al dezrobirii
simțămintelor dând năvală
în pădurea cu licurici ce-au strălucit
la fel de tare ca zmeul rătăcit
printre stelele unui cer la întâmplare.
În palmă s-a cuibărit un licurici.
E întotdeauna aici.