Nici nu știi ce doare mai tare:
oamenii, rătăcirea solitară,
când emoțiile-s mai mult decât o stare,
iar tu, un om ce-și poartă inima pe-afară.

Liniștea – și cea pe care o simți și cealaltă
te lovește uneori cu capul de stele,
tu, omul, și ea, lumina, laolaltă:
Toate licăririle ăstea sunt ale mele?

Cum să le deosebesc de realitate
când privirea mi-e caniculară?
Se mai poate vindeca de sinceritate
un om ce-și poartă inima pe-afară?

…și trec și vin iubiri nerepetate
și ploi și vise. Sunt ale tale, toate.