Societatea Transurbis acordă 50 la sută reducere la abonamentele lunare de transport local pentru donatorii de sânge.
Donatorii de sânge se pot prezenta la oricare din punctele de distribuire a abonamentelor care aparțin Societății Transurbis, cu adeverința eliberată de către Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, pentru obținerea unui titlu de călătorie abonament lunar pentru transportul local cu reducere de 50% pe o perioadă de o lună.
Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Zalău, iar reducerea se acordă în luna în care a avut loc donarea de sânge.
Puncte de distribuire a abonamentelor:
• Sediul SC Transurbis SA (Str. Fabricii, nr. 30/a), de luni până vineri, între orele 07.00-15:30;
• Cartier Brădet (Str. Gheorghe Doja), de luni până duminică, între orele 06.00-23.00;
• Clădirea Transilvania (P-ța Iuliu Maniu), de luni până vineri, între orele 06.00-22.00 și sâmbătă, între orele 7.00-15.00;
• Uz Casnic (Str. Armoniei) de luni până vineri, între orele 06.00-22.00 și sâmbătă, între orele 7.00-15.00;
• Gara CFR (Bulevardul Mihai Viteazul) de luni până duminică, între orele 06.00-23.00.
niciun comentariu