Luni, 1 februarie, au fost demarate lucrările la pereții Casei lui Iuliu Maniu. Aceste lucrări au scopul de a întări structura de rezistență a Casei și de a nu permite ca stadiul actual de degradare să pună în pericol de prăbușire întreaga construcție.
„Lucrările se vor face în funcție de necesitatea de primă mână. Prin urmare, unii pereți fisurați vor fi decupați la bază și vor fi umpluți cu beton, alții vor fi demolați și rezidiți, cei care sunt construiți în plus vor fi demolați, iar la final va fi turnată o centură de beton deasupra lor, care are rolul de a-i consolida și de a pregăti terenul pentru viitoarele lucrări la acoperiș. Această centură implică continuarea lucrărilor la acoperiș. Lucrările vor continua atâta timp cât vremea va avea valori pozitive și atâta timp cât fondurile ne vor permite”, a transmis parohul Cristian Borz.
Reamintim citiorilor noștri că într-un an de când a fost lansată campania publică de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, s-a reușit doar consolidarea fundației.
Pentru oamenii care simt românește sunt deschise conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Ei sunt oamenii simpli care simt romaneste:
1. Prima donație de 200 Euro a venit din partea domnului Marius Andrei, român stabilit in Germania
2. A urmat apoi B. Bogdan Mihai – 200 lei
3. Apoi o nouă donaţie venită de data aceasta din Italia. Marcel si Liana C.100 de euro
4. În continuare, au intrat primii bani și pe contul PayPal: 100 USD, C. L., stabilit în SUA
5. Au mai intrat 100 de dolari canadieni de la Călin C.L. pe contul PayPal
6. O nouă donaţie de 100 de lei de la Eugen S.
7. Au mai intrat de Adina Monica V. – 100 lei
8. Încă o donaţie de la Ovidiu Lucian V. – 50 lei
9. O nouă donaţie de la P. Călin din Badacin de 460 de lei
10. A intrat o nouă donaţie, Adrian M. din Dublin, – 20 de euro
11. O nouă donaţie în contul paypal Cristina P. – 10 euro
12. Următoarea donaţie e Fundaţia „Corneliu Coposu“ Bucureşti – 5.000 de lei
13. O nouă donaţie: Cornel M (Bihor) – 200 lei
14. Două donaţii intrate în contul paypal: Mihai L. – 200 $ (Illinois, United States) si Ioana S – 25 $ (Illinois, United States)
15. Un alt om bun se alatură proiectului de reabilitare: MONICA M., stabilită in Chicago, sprijina initiativa noastra cu 100 USD
16. Raluca M. a donat £30.00 GBP
17. A intrat o nouă donaţie de la Marcela M. – 400 lei
18. Andrei B. contribuie cu £10.00 GBP
19. Angela I. a donat 100 lei
20. Vlad Cristian T. a donat 20 lei
21. O noua donaţie pentru proiect, L Doina Cristina – 400 euro. Multe multumiri!
22. Alti 3.597 de lei vor ajuta la reabilitarea Casei din Badacin, suma provenind de la firmele Maderco I&M Trans, Provet, Moldovita Trans Impex, M&M Ariana Collection care au acceptat sa doneze 20% din impozitul pe profit.
23. Donatie: Andreea S. – 150 lei
24. Cristina M. a donat – 80.00€
25. Urmeaza Cerchizan B. 300 lei si ne ureaza Succes in demersul inceput.
26. O noua donatie de la Dudas D. O. – 440 lei
27. Inca o donatie de la L Eusebiu – 400 lei
28. O nouă donaţie, R. Ana Monica -100 lei
29. A mai donat Andrei B. – 10₤ GBP
30. O altă donaţie Maria şi Narcisa M. – 500 lei
31. V. Artemiu Iosif a donat – 100 $
32. Ionela D. a trimis – 50 de lei
33. Din mediul de afaceri sălăjean, I. Dorel, Ipate Optic a făcut o donaţie de 5.000 lei
34. Cristi M. din Chicago a donat 2.000 lei
35. Un CEC de 300$ din partea Fundatiei Iuliu Maniu – Boston, USA
36. Valentina T. a făcut o donaţie de 300 $
37. Ion Sorin M. a donat 250 lei
38. În contul paypal Ovidiu S. a donat £20.00
39. Silviu Marius M. a donat 30 de lei
santier_casa_maniu-240. Anonim, SUA, a trimis 100 $
41. Ganduri bune şi o mână de ajutor de la SPRL Ielciu si Asociatii – 500 lei
42. Alexandru S. a donat 500 lei
43. Dumitru N. din Carei contribuie la salvarea Casei din Badacin cu 100 lei
44. B. Florica din București a donat 50 lei
45. Dupa ce a donat de doua ori cate 10 lire, Andrei B. mai doneaza 10 $
46. Bogdan B. a mai donat in martie 200 lei, si zilele trecute a mai donat 10 Euro
47. Aurora R. ajută cu 100 lei
48. Victoria P. a făcut o donație de 100 lei
49. Gheorghe B. ajută cu 65 lei
50. Mircea I. din Zalău a făcut o donație de 500 lei
51. SC Moldovita Trans Impex SRL Șimleu Silvaniei 500 lei
52.O familie tanara din Badacin, care doreste sa ramana anonima, doneaza pentru restaurarea Casei Maniu 3.000 lei
53. Lucian I. a donat 18.00 euro
54. Oana Pellea a facut o donatie 1.000 de lei cu urmatorul mesaj: ”Casa lui Iuliu Maniu … mai este nevoie de 4.000 roni… din clipa aceasta … mai este nevoie de 3.000 roni. Nu pot să nu contribui… este vorba despre Patrimoniul Național. Dacă nu ne respectăm Istoria, nu vom putea niciodată să ne construim viitorul… și un leu contează… vă mulțumesc”.
Mulțumim și noi tuturor pentru ajutorul acordat sub diferite forme.
55. Andrei B. a trimis inca 10 euro. Este a patra donatie facuta de acest bun domn, de la inceputul campaniei.
56. Doamna Rodica R. sustine campania cu 200 lei
57. Angajatii Casei de Asigurari de Sanatate Salaj au pus banut langa banut pana au strans pentru proiect 365 lei
58. Liviu Stefan F. a sarit in ajutor cu 200 lei
59. Mihaela-Rita S. ajuta cu 100 lei
60. Directia Agricola Salaj – 80 lei
61. Directia Judeteana de Statistica Salaj – 305 lei.
62. Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala – 185 lei
63. Biroul Vamal Salaj – 140 lei
64. C. Lucian Mihai – 100 lei
65. Ioan P., Chicago – 20 $
66. CI. Ioana-Laura – 50 lei
67. Fazecas Razvan – 130 lei
68. AJOFM SALJ (Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca) – 360 lei
69. PROTECTIA MEDIULUI – 200 lei
santier_casa_maniu-470. ITM SALAJ (Inspectoratul Teritorial de Munca) – 300 lei
71. CJP SALAJ (Casa Judeteana de Pensii) – 235 lei
72. AJFP SALAJ (Administatia Judeteana a Finantelor Publice Salaj) – 1.510 lei
73. Instituţia Prefectului Salaj – 920 lei
74. OJFIR Salaj (Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) – 280 lei
75.Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara a donat 272 LEI
76. Directia de Sanatate Publica a facut o donatie de 100 lei
77. Anna A. a donat £20.00
78. Directia Judeteana pentru Sport si Tineret a facut o donatie de 50 lei
79.O noua familie din Badacin, care doreste sa ramana in anonimat face o donatie de 500 lei
80. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ajuta Casa lui Iuliu Maniu cu 805 lei
81. Narcisa Man si Mirica Pop, fiicele parintelui Simion Man, ultimul paroh greco-catolic al Badacinului, au donat inca 500 lei.
82. O noua donatie vine din partea lui B.I. din Simleu Silvaniei – 100 lei.
83.P. Dorin Emil a facut o donatie de 100 lei
84. Medicul M. Claudiu din Simleu, dar cu radacini in Badacin, ajuta reabilitarea Casei Iuliu Maniu cu 500 lei
85. Lucian I. a facut o donatie de 18.00 €
86. I.G. din Simleu a donat 30 lei
87. Petru Buboi ajuta la reabilitarea Casei Iuliu Maniu cu 600 lei
88. C.Romulus a facut o donatie de 300 de lei
89. A cincea donatie facuta de Andrei B. – 10 euro
90. Anton Jan C. a donat 100 lei
91. Florea B. din Bucuresti a facut o donatie de 100 lei
92. Pentru a doua oara Cristina P. ne trimite 10 euro
93. A doua donatie si din partea doamnei Cristina M. – 50 euro.
94. In urna mobila din centrul Zalaului, montata de Zilele Zalaului, s-au strans 226 de lei
95. Donatii de la Zilele Zalaului la Chicago pentru Casa Iuliu Maniu – 45 USD
96. M. Lehene, pentru a doua oara – 200 USD
97. Primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș – 1000 lei
98. Pentru a treia oara L. Igna – 18 euro
99. Asociația M10 Cluj a donat 43 de saci de ciment
santier_casa_maniu-5100. Primăria Șimleu Silvaniei – 15000 lei
101. M. Paul din Șimleu – 100 euro
102. P. Mircea Simion – 200 lei
103. La concert s-au adunat 5175 lei, din care:
– fam. C. Ioan din Șimleu – 2.000 lei
– corul „Te Laudamus” din Șimleu – 1.000 lei
– fam. M. Nicolae din Șimleu – 500 lei
– A. Tătar (Sandu de la Pericei) din Oradea – 500 lei
– C. și I. Pop (Bădăcin) – 400 lei achiziționarea unui tablou
104. Daniel C. de undeva din Franța trimite 50 euro
105. Încă 100 euro de la Daniel C.
106. Daniel C.: care a donat 50, 100, 75 euro, a mai donat 100 euro.
107. Lucian I. pentru a patra oară 18 euro.
108. Andrei B. – a sasea donatie 15 euro.
109. Florentina B., profesor de istorie la Liceul “Iuliu Maniu” din Oradea, ne-a trimis 150 de lei.
110. Sergiu G., profesor la Scoala Gimnaziala “Vasile Lucacel” din Domnin, Salaj – 100 lei.
111. Daniel C. ne-a trimis in septembrie 325 euro, iar acum alti 125 euro.
112.Lucian I. – pentru a sasea oara 18 euro.
113. Traian M. – a donat 500 SEK, echivalentul a 52,67 euro.
114. Iosif A. din Bucuresti a trimis – 1000 lei.
115. Lucia M a donat – 150 lei.
116. Maricela M a trimis – 200 lei.
117. Lucian I . ne trimite pentru a saptea oara 18 euro.
118. In urma depunerii formularului 2% la Zalau au intrat 2.838,49 lei.
119. Andrei B. s-a gandit iar la noi si ne-a trimis alti 10 euro.Este a saptea donatie primita de la acest bun domn.
120. In urma depunerii formularului 2% la Simleu Silvaniei au intrat 1.028,49 lei.
121. Daniel Cobarzan in septembrie 325 euro, in 2 decembrie 125 euro, in 25 decembrie 75 euro.
122.Marius Andrei cel care a facut prima donatie in campania noastra, in 30 decembrie a mai donat 100 euro.
123. Prima donatie in 2016: Lucian I. – a opta oara 18 euro.
124. Adina-Monica V. ne-a ajutat cu 100 lei.
125. Un nou donator, acesta doreste sa ramana anonim – 1 000 lei.
126. Lucian I. in 17 ianuarie ne-a trimis pentru a noua oara 18 euro.
127. In 25 ianuarie, Andrei B. a opta donatie 10 euro.
128. Daniel C. ne-a trimis in septembrie 325 euro, in 2 decembrie 125 euro, in 25 decembrie 75 euro, in 30 ianuarie 55 euro.
129. La inceput de Faurar, Aurel H. ne-a trimis un gand bun si 300 de lei.
130. Pentru a zecea oara, Lucian I. trimite in 1 februarie 18 euro.
Multe multumiri! Doar cu ajutorul vostru am reusit sa facem ce am facut pana acum si vom reusi sa reabilitam Casa Memoriala- Iuliu Maniu in intregime!