Bucuria lor e atât de sinceră atunci când mă întorc acasă, încât mă fac să zâmbesc de drag de fiecare dată, chiar dacă nu-s tocmai într-o stare de bunădispoziție. Pisicile de la bloc recunosc zgomotul produs de motorul mașinii și apar de fiecare dată, atunci când parchez mașina cu spatele. Uneori le văd în oglinda retrovizoare, dar de cele mai multe ori mă pomenesc, pur și simplu, cu ele lângă mașină, apărând de cine știe unde.

Cum deschid portiera, Iubi se urcă în mașină și mi se așază în brațe. Ăsta e felul ei de a mă saluta, lipindu-se de mine, privindu-mă și scoțând niște sunete scurte, ca și cum ar vrea să articuleze niște cuvinte care să fie pe înțelesul meu. Apoi se pune tacticos pe revistele care stau așezate deasupra banchetei din spate, sub lunetă, se întinde și începe să toarcă. Oricît de pe fugă aș fi, o las să stea în mașină, ba chiar mă așez pe bancheta din spate, iar Iubi, bucuroasă, își întinde lăbuțele în așa fel încât să îmi atingă umărul.

Încet, una după alta, celelalte pisici – adică Porto, Pisa și Isoscel (ele-s tot timpul prezente, din 7, câte sunt la bloc)- se urcă și ele în mașină. Nu știu cum, că nu scoate niciun sunet, Iubi (cea care, după cum mi-am dat seama, îi învață cu ce se mănâncă viața) le dă de înțeles că e așa de bine acolo, să vină și ele, că eu, omul-prieten, le las să facă asta. Și le las. Îmi place să le văd cum cercetează mașina, cum se întind care pe unde și încep să toarcă. Isoscel și Pisa, mai timide, se așază cuminți într-un loc. Porto, în schimb, suflețelul îmbrăcat cu blană portocalie, se pune întotdeauna lângă mine, ca un scai năzdrăvan, și e când lângă picior, când lângă mână, într-o atingere afectuoasă permanentă. Iar el, Porto, atunci când a apărut la bloc, era cel mai fricos și mai speriat dintre toți. Acum e cel mai afectuos.

Pisicile de la bloc îmi aduc aminte ce înseamnă prietenia necondiționată, în cel mai simplu și frumos mod cu putință. Iar asta, într-o lume în care totul se măsoară prin prisma rațiunii, unde nimic se ia așa cum e, ci doar după ce tot ce spui ori faci e interpretat, răstălmăcit și întors pe toate fețele, e ca o binecuvântare. E o lecție despre ceea ce ar trebui să însemne ”umanitate”.