Emoția poate fi redată în multe feluri, mai ales acum, în contemporaneitatea computerizată, când efectele de tot felul sunt la îndemâna oricui. Și se folosește cu succes în televiziune, cinematografie ori producții de film independente. Într-un spectacol de teatru, acolo unde interacțiunea dintre actori și public e una directă, emoția, atunci când apare, e una autentică.

Îmi plac oamenii care au o stare de entuziasm vizibilă, legată de proiectele lor, de acțiunile lor, iar atunci când vorbesc despre asta, e ușor de perceput sinceritatea lor. În ziua premierei spectacolului de teatru ”Sunt una dintre fortunate”, la ora la care trebuia să înceapă, aveam ceva de făcut care nu prea suferea amânare, și, ca urmare, cu părere de rău  mi-am zis că nu mă duc. Însă, înainte cu două ore de premieră, m-am întâlnit pe stradă cu Valer Cosma, cel care a avut ideea acestui spectacol, și care, timp de câteva minute, cât am avut același drum, mi-a vorbit cu atâta înflăcărare despre spectacolul ăsta, cum că ”Hai, că o să fie foarte fain, ceva deosebit…”, încât am lăsat pe altă dată ce aveam de făcut și m-am dus la teatru. Eu și încă vreo 50 de oameni, restul fiind ocupați cu evenimentul cultural de marcă al deschiderii unui supermarket, unde mai era și ceva concert, plus oferte la promoție. Și dacă e să pui în balanță ”tigaia” la promoție și cultura, clar, ”tigaia” învinge.

Din start, mi-a plăcut ideea de a împărți scena între actori și public, o scenă pe care, dincolo de cortina care a creat un spațiu comun, ceea ce s-a întâmplat a fost, probabil, cel mai frumos și inedit spectacol de teatru pus în scenă la Zalău, cu doi actori care au strălucit nu doar prin arta interpretativă, ci mai ales prin credibilitatea pe care au dat-o personajelor. Și aici se face diferența dintre un spectacol de teatru bun, dar atât, (film sau orice implică actorie) și un spectacol autentic. Spectacolul autentic e atunci când crezi ceea ce se întâmplă pe scenă, când îi privești pe actori nu ca pe niște oameni care interpretează un rol, ci ca pe niște personaje de poveste care prind viață, atunci și acolo.

”Întâi ridici o mână. Apoi, pe cealaltă. Respiri ritmic. Lași picioarele să alunece ca să rămâi în echilibru, să rămâi deasupra valurilor”. Bucata asta de trăire din spectacolul de teatru a fost esența luptei pentru supraviețuire, pentru demnitate a fortunatei plecată din Sălaj, în Italia, în căutarea unei vieți mai bune. O zbatere interioară pusă în scenă atât de la vedere, încât n-ai cum să nu ”vezi”.

”În Italia, mama a învățat să rămână la suprafață”. La suprafață… Încărcătura emoțională a primit o doză mare, asistând la lecția de înot, atunci când a rămâne la suprafață a fost mult mai mult decât atât. A fost despre fărâma de demnitate de care mama a reușit să se agațe ca să transforme zilele unui simplu anonim al migrației în ceva ce să semene a ”viață”.   

Despre prestația superbă a celor doi actori, Oana Hodade și Doru Taloș, poți doar să rămâi tăcut, o tăcere care înseamnă mai mult decât cuvintele, și să-ți scoți pălăria în fața lor. La fel și atunci când vine vorba despre cei care au creat acest proiect cultural.

Regia: Lorand Maxim; Distribuție: Oana Hodade, Dániel Láng, Doru Taloș; Documentare: Ágota Ábran, Corina Bejinariu, Valer Simion Cosma, Iulia Hossu, Lorand Maxim, Vlad Petri, Anda Pop, Alexandra Voivozeanu; Muzica: Panna Adorjáni, Zsolt Bodoki-Halmen, Dániel Láng; Text: Alexandra Voivozeanu; Scenografie: Anda Pop.

La final l-am întrebat pe Valer de ce teatru, de ce anonimii migrației, de unde ideea asta, ce legătură are muzeul cu teatrul. Și, ca orice om care are ceva de spus, care face ceva dintr-o pornire interioară, Valer a început să-mi răspundă întrebărilor cu atâta aplomb că a trebuit (deși, de obicei, țin minte și nu e nevoie să-mi consemnez) să-i spun să-mi trimită și în scris, ceea ce mi-a spus pe scări, la ieșirea din Sala Transilvania, acolo unde a avut loc spectacolul:

”Spectacolul de teatru documentar „Sunt una dintre fortunate” intersectează cercetarea antropologică cu arta într-o manieră angajată și critică. Pe de o parte, restituie o dimensiune profund emoțională a multora dintre persoanele nevoite să emigreze peste hotare în căutarea de locuri de muncă mai bine plătite, pe de altă parte, surprinde efectele profunde ale fenomenului migrației asupra vieții de familie, în contextul în care o bună parte din populația rurală a României se simte efectiv abandonată de către un stat tot mai slab și mai incapabil să producă măsuri prin care să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor de rând, al celor care, deși muncesc, nu-și pot permite un trai decent și demn. Este o provocare pentru instituția noastră, pentru că teatrul documentar reprezintă un mijloc foarte viu și sensibil de diseminare a rezultatelor unor cercetări științifice care explorează aspecte ale istoriei recente și ale societății actuale. În plus, a fost o colaborare cumva inedită, între mediul științific, cu rigorile și obișnuințele sale și mediul artistic independent, tot mai dinamic și mai interesat să exploreze zone din afara marilor centre urbane și să documenteze probeleme și poveștile omului de rând, a celor prezentați, de multe ori, în maniere simpliste sau peiorative și pline de dispreț superior, «căpșunarii», «femeile care șterg la cur bătrâni» etc”.

”Anonimii Migrației. Teatru Documentar Rural”, proiect de intervenție culturală, co-finanțat de Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și Primăria Comunei Hida, este derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în parteneriat cu instituții locale (primării și școli) și cu sectorul artistic independent din domeniul artelor performative și artelor vizuale.

Sursă foto: Vlad Petri