„Taie puiu dărăburi potriditie, da cât poț nu rupe cioantile, lasă tăt dărabu cu ciontu lui întreg. Așe, punie detilindi coșu thieptuli, curu, grumazu și labele puiuli. Din aieste poț face o țârucă die zupă că bună a hi, așe să mânci o dată, cu tomaji o cu galuștie. Razalăii îi ai gata făcuț, uscaț, punie-i înt-o tepșie și bagă-i on dărab die vreme în ler să să știmbe on ptic la coloare, nu pui mnică, nici oloi, nici unsoare, numa razalăii să să pârgălească, așe are alt gust mâncarea…

– Și ungurii făceau mâncarea asta?
– Basămăși! Tăț făcieu care aveu câti-on puiuț pângă casă. Care nu aveu, făcieu și fără carnie, razalăi scăzuț, nu mai punieu carnie, unii făcieu cu afumătură, cu coaste, asta ț-am mai spus…
Thie pui fain frumos și corățăști o ciapă dhigană, o speli ș-o tai coșcuță mnici. Tăt așe faci și cu thipărușa dulce, roșie o verdie, poț și die una și die alta. On morcod corățat îl dai pă razalău mânânțăl. Pui laboșu ăl gros pă fitieu, pui on păhăruț die oloi și nădușești ciapa la foc mnic, api pui thipărușa, dup-o vreme pui și morcodu ras. Nu le pui tăitie diodată, numa așe di-arându cum ț-am spus. Carnia o pui păstă aieste, amesteci binie, focu tăt încetuț. Cătăcând carni-aș știmbă coloarea, să aldieștie, începe a să frije, pui o lingură die poprică dulce, sloboz o finjie die apă caldă și iar amesteci.

Die vrei, amu poț punie în mîncare patru, cinci scrijele die thipărușe dulce. Iarna poț punie thipăruși uscatie, tăt dulci. Tădiauna să folosăști apă caldă când faci mâncare! La noi veci iera pă ploaptăn o oală cu apă caldă că-ț trăbuie ba la una, ba la alta. Amu le ai tăitie la-ndămână, apa caldă la robenet, apeși pă bumb și vinie corentu, noi am stat tăt la loampă… da gâniești că și die n-avem atâitia, ca amu tăt iera mai binie! Nu iera atâta sfadă, atâta poară! Amu nu închepe unu die celălat, nici fratie cu fratie, tare s-o strâcat lumea…
Noa, cum îț spui, pui apă tăt câti-on ptic, nu ti teme, dacă laboșu-i bun, die foc coț cum trebe, amesteci și stai cu uătii tăt pă mâncare, n-are cum să să ardă și să să afume, șohan nu să prindie mâncarea. Ii vidie că hierb tăitie diompreună, pui sare, thiperi și când carnia-i bugăt die binie hiartă pui și razalăii și iar apă câtă tie socotiești tu că trebe.

Când iar să arăduie a hierbe, traji laboșu mai di-o partie, focu să hie mai blânduț, pui fidieu pă laboș și lași așe să forcotiască cătingan. Razalăii hierb și să umflă, zama scadie, o lași cam cum tie sămălești tu, cum îț place, mai zămoasă o mai scăzută.
Pui în blid la feștecare on dărab die carnie și razalăi lângă ie, poț punie și petrinjei tăieț mânânțăl, da musai să ai și oareșce morătură. Die acarcare-i bună!
Să vă deie Dumnezo sănătatie!”