Mai ții tu minte cum era România, nu de mult, doar cu vreo cîțiva ani înainte? Era ca un castel, la zidurile căruia degeaba se agitau hapsînii. Iar castelanii dinăuntrul zidurilor puteau sta mult și bine și liniștiți, pentru că vremea nu era o problemă pentru ei, aveau de toate și nu era nici gînd de amenințare de foamete ori sete.
Era România ca o fecioară ce ar fi putut alege pe oricine dintre curtezanii care-i făceau cu ochii. Fecioara asta era îmbrăcată în păduri nesfîrșite, iar pe faldurile ei alergau animale mii, sălbatice. Iar la picioarele ei curgeau rîuri limpezi, aducătoare de viață. Iar fecioara asta ar fi putut deveni prințesa Europei, de neasemuită ce era. Dar n-a fost să fie. Ca într-un vis urît, ea s-a transformat brusc, peste nopțile anilor ce au trecut, într-o tîrfă peste care au trecut și mai trec toți trupeții jegoși, în nestăvilita lor poftă de satisfacere a nevoilor personale.
O mînă de oameni să fi avut, doar o mînă de oameni patrioți cu adevărat, cum au fost atîția înaintea noastră, mîndri și cu coloană vertebrală, siluirea aceasta n-ar mai fi avut loc.
România nu ar fi trebuit să stea niciodată în genunchi și cu mîna întinsă nici în fața americanilor și nici în fața celor ce au inventat UE. Pentru ceea ce ea reprezenta și avea, România ar fi putut să fie regina balului, care să deschidă dansul cu cine ar fi vrut ea. Dar, scuturîndu-se, în cele din urmă, de cocoașa comunistă, ea a îmbrăcat lanțurile și mai rușinoase ale unei pseudouniuni ce se vrea o Europă toată. Dar, știți voi mai bine deja – toți sîntem egali, dar unii-s mai egali decît alții.
Fiind o poartă importantă spre Răsărit, am fi putut negocia termeni egali și demni de intrare în NATO, pentru că, la urma urmei, interesul maxim ar fi fost al lor. În schimb, ne-am rugat de ei și le-am făcut temenele, practic, rugîndu-i să ne violeze. Știți voi cumva despre vreun beneficiu al României ca țară membră NATO? În afară de poveștile că „ei” ne asigură hotarele și alte basme de astea? Da, un beneficiu ar fi acela că am devenit ținte marcate ale terorismului islamic.
Cu atîtea bogății naturale, petrol, gaze, păduri, munți plini de metale rare, România ar fi trebuit să se lase rugată să facă parte din UE. După care să-și stabilească ea termenii de partener. Și am ajuns să fim priviți ca ultimii împuțiți, buni doar ca piață de desfacere a mărfurilor lor incerte, în timp ce toată producția nostră a fost declarată necorespunzătoare, stopată și falimentată. Și am ajuns buni doar să cotizăm la necesitățile lor cu energie, gaze și petrol și cu dracu mai știe ce, plus cu taxa de mîndru membru al UE. Iar politica noastră internă economică este dictată de FMI. Legile ne sînt impuse de ei. Asta, în timp ce în vest se rulează documentare despre cum să te ferești de români. Documentare de alea, făcute cu cea mai rea voință, așa cum doar reporterii știu să facă. În timp ce francezii, englezii și nemții ne scuipă-n gură, se folosesc de noi ca de ultimii negrii de pe plantație. Iar povestea asta cu Schengenul cel mult amînat, e chiar grețoasă. Din cauză de fel de fel de motive. Parcă ei ar fi mai imaculați.
Iar peste toate astea umilințe străine, pe care de bună voie și nesiliți de nimeni le-am acceptat, am ajuns să fim siluiți și de către mai marii noștri, iar asta e deja chiar ultima batjocură pe care nu ar trebui să o înghițim. Și, totuși….
Oare îți mai aduci aminte de cît de mîndră era țara asta?