Sunt două feluri de oameni pe lumea asta: cei mulți, care se pricep să vândă mărgele de sticlă colorate, și pentru că se pricep, o fac tot timpul, iar asta le definește existența. Ăștia-s cei mulți, majoritatea. Și mai sunt cei puțini, atât de puțini că par că nici măcar nu există. Ăștia-s naivii, cei cu sufletul la vedere, cărora nu le plac mărgelele de sticlă colorate, ei sunt întotdeauna ”pe față”. Pentru naivi, a vinde mărgelele colorate e imposibil, fiecare fibră din ființa lor e una care rezonează la vibrațiile sufletești, cele care, de altfel, îi construiesc ca ființă, și, ca atare, sunt incapabili să facă pe negustorul de fericire.    

Ce e cu mărgelele ăstea de sticlă colorate? Pentru cei care ați citit și cunoașteți istoria debarcării în America a oamenilor veniți din ”civilizata” Europă, o să vă fie mai ușor. Pentru ceilalți, vă spun acum. La debarcarea pe tărâmul Americilor, ”binefacerile” civilizației au fost bolile și praful de pușcă, care au omorât majoritatea băștinașilor. Cei care au supraviețuit, au căzut pradă mărgelelor de sticlă colorate, în sensul că albii cuceritori le ofereau pe acestea amerindienilor, care, seduși de culorile mărgelelor, dădeau la schimb ce aveau ei mai de preț. Și, până la urmă, au rămas cu nimic, au rămas cu mărgelele de sticlă colorate, care, până la ,urmă, erau doar niște banale mărgele de sticlă, fără nicio valoare, de niciun fel, niște mărgele de sticlă pentru care și-au vândut tot frumosul din viață. Iar amintirea frumosului dat la schimb a venit prea târziu ca să mai poată schimba ceva. Partea frumoasă a vieții a dispărut, iar amintirile, oricât de aievea ar părea, sunt doar o iluzie.

Oamenii sunt sclavii mărgelelor de sticlă colorate. Și cei care le vând, și cei care le cumpără. Un negoț al fericirii care e fix motivul dispariției oricărui crâmpei de fericire, un surogat de fericire la fel de banal ca mărgelele în sine.

Mărgelele ăstea de sticlă sunt, dacă vreți, motivul pentru care oamenii nu mai sunt deloc raze de lumină, ci doar sclavi ai unor impulsuri, ai unor instincte primare, ai unor reacții chimice care au loc în organism. Și tot ceea ce contează pentru ei e ”carnea”, iluzia fericirii trupești. Și sunt în stare să dea la schimb pentru mărgelele ăstea de sticlă orice. Prieteni vechi sunt schimbați, extrem de ușor, dintr-o simplă zvâcnire trupească, cu prieteni noi negustori de mărgele colorate. Cei care iubesc cu adevărat, cei care își păstrează tot timpul sufletul la vedere, care sunt sinceri chiar cu riscul să îi doară, sunt dați la schimb, extrem de ușor și de rapid, pentru mărgelele de sticlă colorate vândute de căcători ambulanți care își ambalează marfa cu șarm, cu vorbe mieroase, cu gesturi de supraom. Dar toate astea, la fel ca mărgelele, sunt atât de banale, încât, dacă ar exista o sită care să separe spiritele de carnea de tun, toți negustorii ăștia de fericire s-ar cerne ca și cum n-ar fi fost vreodată.

Prieteni vechi sunt dați la schimb… Iubiri sunt date la schimb… Străluciri ale unor ființe curate sunt date la schimb… Priviri reflectând sufletul dinăuntru sunt date la schimb… Vieți sunt date la schimb… Pentru niște mărgele de sticlă colorate, frumos ambalate de negustorii de fericire omniprezenți într-o lume în care care iubirea se confundă cu atracția sexuală, iar îmbrățișarea dragostei sincere se confundă cu meșteșugul vorbelor mieroase. Ce rămâne după negoțul ăsta? Ce rămâne în urmă? Nimic. Un nimic frumos ambalat.

Nu vă dați la schimb prietenii adevărați, nu vă dați la schimb iubirile, nu vă dați la schimb ”comorile” vieții voastre pentru niște mărgele de sticlă, oricât de frumos ar fi colorate.  Până la urmă, nimicul, oricât de frumos ar fi ambalat, e tot nimic. Și, credeți-mă, iubirea adevărată, prietenia adevărată sunt atât de rare, iar șansele să le trăiești într-o viață de om sunt atât de mici… Sufletul… sufletul nu e marfă de dat la schimb!