Azi de bună dimineață, când încă soarele nu făcuse ochi și nu se luminase bine afară, ne-am trezit în râcâit de metal pe asfalt. Primul gând care ne-a trecut prin minte a fost că am încurcat ziua când se ridică gunoiul și nu am scos tomberonul afară, așa că ne-am repezit la fereastră să vedem ce și cum. Din fericire, temerea nu s-a adeverit, iar cel care făcea zgomot de la prima oră era un vecin. Înarmat cu o ditamai lopata, omul făcea de zor cărare în omătul care se așternuse generos, în timpul nopții, peste tot. Acoperișuri albe, strada albă și netedă încât nici pomeneală să deslușești unde e carosabilul și unde începe trotuarul, copacii grei și ei de zăpadă, ce mai! iarna pe uliță în toată regula.

Bucuria copiilor – uriașă

Dacă bucuria noastră a fost cum a fost, copilul din dotare efectiv a chiuit la propriu când a văzut întinderea albă și își lipise fericit fața de ușa balconului. A fost musai să deschidem ușa, să iasă în șosete afară și să își umple pumnii cu zăpadă. Urmarea firească: după un mic dejun pe repede înainte, ne-am tras pe noi haine groase, am pus într-o plasă un morcov și cele trebuincioase pentru un om de zăpadă și am ieșit din casă. De sus, ninsoarea continua să se prăvălească peste lume în formă de fulgi mici și denși. În parcare, mașinile aveau fiecare o plapumă consistentă de omăt, de vreo 15 centimetri, iar gardurile aveau și ele căciuli albe ce semănau ciudat de tare cu bezelele proaspete.

În spatele casei, castanul ce în primăvară ne-a bucurat cu florile lui roz avea crengile grele de zăpadă. Cum era încă devreme, în jur de ora 9, și fiind și sarbatoare religioasă în Bavaria (deci zi liberă), lumea nu ieșise din casă. În afară de cărarea vecinului cu deszăpezirea, întinderea albă se așternea în fața noastră imaculată, fără ca vreo urmă să deranjeze privirea. Ba sub ninsoarea strajnică și munca vecinului începea să dispară încet, încet.

Îngeri, tort și un om de zăpadă

Joaca a venit firesc, cu un bulgăre de nea, apoi altul, și altul. Am tras copacii de ramuri și i-am făcut să ningă și ei peste noi. Am facut un tort de zăpadă și Maya i-a imorovizat lumânări din crenguțe. Au urmat urme pe care fiecare din noi le-am făcut în zăpadă, Maya mergând fascinată cu spatele și bucuroasă că cizmele de “Paw Patrol” lasă o amprentă zdravănă la fiecare pas. Apoi s-a tăvălit prin omăt și a făcut îngeri cu mâinile și picioarele, deși asta e cam o chestie pe care o faci la final, când ești pe punct de plecare acasă și când nu-ți mai pasă dacă hainele ți-s uscate ori ba. Dar treacă de la noi, copilăria nu ține niciodată cont de regulile adulților și copiii trebuie lăsați să sară, să țopăie și să se zbenguie în voie.

Ne-am tras un pic răsuflarea și ne-am pus apoi pe făcut un om de zăpadă. La început mai mult noi, adulții, Maya nepricepând prea bine cum stau lucrurile. Când a înțeles rolul bulgărilor rostogoliți prin omăt, a dat o mână de ajutor, dar nu extraordinar de mult. Neaua era proaspătă și moale și nu se lega tare bine, plus că la 3 ani și jumătate sunt atâtea lucruri de făcut și descoperit în gradina ninsă. Până și banalul leagăn are valențe noi dacă te cațeri pe el când e alb și nins. A revenit la omul de zăpadă când cei trei bulgări erau puși frumușel unul peste altul. Atunci și-a amintit că adusesem cu noi recuzita și s-a pus pe scos lucrurile din plasă. Întâi căciula, pe care i-a trântit-o așa, ciobănește, într-o rână. Apoi fularul, pe care l-a strâns atât de tare, de omului de zăpadă i-a picat capul unde îi stăteau picioarele. L-am dres, de a reușit să îi pună ochi, nasturi și un nas din morcovul din care a fost musai să muște de două ori. La final, ne-am tras sufletul pe un buștean și, după încă o rundă de bulgăreală, ne-am întors acasă. Se făcuse vremea de niște căni cu cacao și de-o tavă de chifle la cuptor, pentru că după atâta joacă în aerul rece, iarna lui Ianuarie poate fi minunată și văzută de la fereastră.