Am mai spus și o repet, trăim vremuri tulburi și ciudate, în care fiecare încearcă să își croiască propriul plan de supraviețuire, atât la nivel micro – gen familie, cât și la cel macro – ca stat. Spre exemplu, în timp ce în Germania s-a decis ca unitățile de învățământ să rămână deschise, ajutând economia și dând părinților posibilitatea de a-și păstra joburile și de a nu o lua razna între statul cu copiii acasă + home office / șomaj, în România autoritățile au hotărât să mute educația în mediul on-line, vrând să diminueze, astfel, numărul îmbolnăvirilor și al cazurilor de Covid19. Ambele măsuri vizează obținerea unei victorii împotriva unui virus ce ne-a întors viața pe dos pe întreaga planetă. Despre eficienta celor două măsuri – total diferite, dar așa cum am spus mai sus, gândite în sine ca sa aducă fiecare câte o victorie pe un anumit segment vom ști mai multe doar în lunile ce vin.

Primul an de grădi. Bayern, Germania

Ce vreau să împărtășesc cu voi azi e experiența grădiniței deschise și plină de copii în vremea Corona.

Pentru noi, e primul an de grădi, dat fiind că Maya a împlinit 3 ani în primăvară. Așadar, am început în septembrie, cu reguli clare și stricte: copiii sunt aduși frumușel dimineața la ora 8 de un singur părinte, care va purta obligatoriu mască, și încredințați educatorului. Părinții nu au acces în unitate, ci sună la, sonerie pentru a anunța că au ajuns (vorba vine, sună piticii, fascinați de faptul că soneria are un cântecel diferit pentru fiecare grupă). La fel se procedează și în momentul când copiii sunt luați acasă, se sună la, sonerie și se așteaptă cuminte ca piticul să fie adus la ușă, cu rucsac și alte sarsanale zilnice. Periodic, părinții primesc emailuri în care le este reamintit că doar un adult este suficient pentru a aduce / lua copilul și că discuțiile, poveștile și claca în fața grădiniței trebuie amânate până după ce planeta scapă de Covid.

Două luni de acomodare

Noi, ca și părinți, am văzut cum arată grădinița în interior doar în două dăți: prima oară în ianuarie, când a fost Ziua porților deschise și lumea nu avea habar de Corona, iar a doua oară, în septembrie, în prima zi de grădi, când Maya a rămas o oră jumătate acolo, însă împreună cu un părinte – Marcell, nu eu. Asta pentru că aici se insistă foarte mult pe acomodarea treptată a copilului în mediul de învățământ, totul fiind adaptat în funcție de răspunsul lui la lucrurile noi cu care ia contact. În a doua zi, Maya a rămas 2 ore, cu Marcell așteptând în mașină – adică în apropiere în caz că Maya ar fi fost speriată/ stresată / neliniștită și ar fi fost nevoie de el în grupă. Apoi, timp de o săptămână, Maya a rămas la grădi 3.5 ore, noi, părinții, fiind acasă, dar disponibili telefonic și gata de a merge după copil în caz de nevoie. A urmat o altă săptămână, când programul a fost crescut la 4.5 ore, apoi o altă săptămână în care a fost mărit la 6 ore, iar de-acolo încolo am mers cu program întreg de 7.5 ore.

Ce ne-a plăcut a fost că totul a fost adaptat și ajustat la reacțiile Mayei și la viteza ei de integrare. OK, a mers totul strună și am fost super norocoși aici, dar e liniștitor gândul că dacă piticul are nevoie de mai mult timp și de un ritm mai lent de a se obișnui, educatorii sunt acolo pentru el și îl susțin. Perioada de integrare a luat sfârșit săptămâna trecută, deci la mijloc de noiembrie, urmând ca până la finalul lunii, toți părinții să aibă o discuție la telefon cu unul din educatori, pentru a vedea ce a mers bine, ce a fost mai dificil decât era așteptat, cum și cât a prins copilul și cum putem lucra împreună ca să păstrăm ori să îmbunătățim situația. Discuția noastră este programată săptămâna viitoare și am primit deja un formular de feedback pe care suntem rugați să îl completăm până atunci.

Somn pe podea

Despre grupe și educatori, ei bine, unitatea de învățământ are 5 grupe de grădi și una de creșă, numite vesel: Diamantele, Pietrele stralucitoare, Rubinele, Safirele, Pietrele lunii si Ursuletii din lună. În fiecare grupă sunt cam 20 de copii, cu doi educatori și un student ce face practică.

Fiecare grupă are o sală de activități și o terasă. Paturi nu există, pentru că pentru momentul de somn/liniște fiecare copil își ia păturica și perna (au fost în necesarul ce a trebuit adus de acasă) și se întinde pe podea. Dacă nu pot dormi de prânz, nu e nicio problemă, copiii sunt incurajati să ia o carte cu ei pe paturică și să o răsfoiască în liniște, cât timp colegii se odihnesc. Când se trezesc, fiecare își ia perna și pătura și le duce înapoi în cutia proprie din raft.

Ce mănâncă piticii în Bavaria?

Cu mesele și hrana celor mici e simplu. În rucsac, părinții le pun în fiecare zi o sticlă de apă și o caserolă cu mâncare sănătoasă (nu sunt permise dulciurile și se insistă mult pe acest aspect) care înseamnă micul dejun. Copiii stau și mănâncă împreună, caserolele contin fructe și legume, dar pentru că suntem în Bayern, în rucsac mai poposesc adesea și covrigii bavarezi, îndrăgiți de puști mai ales lângă bucăți de mere. La amiază, înainte de momentul de somn, copiii primesc un prânz cald care constă într-un fel principal și unul secundar. Ca să vă dau un exemplu, au șnițel cu legume + compot de mere, macaroane cu brânză + fructe de sezon, paste cu sos și legume + salată de mango, carne de pui cu legume + gris, tăieței din orez cu legume + piure de castane.

Meniul nu include iaurturi ori mezeluri, nu are combinatii de proteine și carbohidrați și este afișat în fiecare luni pe ușa grădiniței.

De când am început în septembrie, nu am găsit două săptămâni în care meniul să se repete, a fost mereu altul și cu rețete din care mi-ar fi plăcut mult să gust, ca și copil.

Asta mai ales că eu îmi amintesc, din vremea grădiniței mele, un înfiorător miros de supăde chimen și un gust oribil de cacao cu lapte afumat. Le-am dus cu mine în amintire ani în șir, așa că mă bucur să știu că piticilor de azi le e mult mai bine și că au alternative mai gustoase și mai ok decât cele pe care le-am avut mulți dintre noi în farfuria de la grădiniță.