Am intrat în secția de artă a Muzeului Judetean de Istorie și Artă Zalău într-o zi de marți, pe la amiază, și, deși nu mă așteptam să văd pe cineva înăuntru, totuși, sălile goale parcă aduceau mai mult a casă bântuită, decât a muzeu. Noroc cu personalul angajat, eu fiind primul care a trecut pragul Galeriei Ioan Sima de ceva vreme încoace.

E greu să scoți lumea din cușcă

Anul trecut, muzeul a fost gazda mai multor festivități, legate sau nu de artă, care au trezit oarecum interesul zălăuanilor, în special a celor implicați direct, dar și a celor care, prin pozițiile ocupate în instituțiile sălăjene, aveau obligația să fie prezenți la festivitățile respective sau a celor care considerau că “dă bine” să fie văzuți acolo. În rest, deși sălile secției de artă găzduiesc mai multe expoziții, atât de pictură tematică, cât și o expoziție de fluturi exotici, numărul celor care vizitează muzeul este extrem de redus, aproape inexistent. Ba, mai mult, persoanele trecute de 50 de ani nu trec aproape niciodată pragul muzeului, iar majoritatea zălăuanilor nici măcar nu știe că există Galeria de Artă Ioan Sima, cei mai interesați de expozițiile găzduite aici fiind persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, care, și ei, vin mai mult la vernisaje, în rest… La care se adaugă copiii care vin însoțiți de profesori, în special în perioada dinaintea vacanțelor. În plus, paradoxal, elevii Liceului de Artă nu participă la nici o activitate organizată de colegii lor, lucru ciudat și absurd, dacă stai să te gândești că, totuși, ei ar trebui să fie direct interesați în a participa la acțiuni de felul ăsta, doar sunt elevi la un liceu de artă – ori poate au ajuns acolo doar pentru că n-au intrat la alt liceu.
Totuși chiar atât de scăzut să fie interesul zălăuanilor pentru artă?

Cine susține arta?

Am făcut un tur mai lung al expozițiilor din muzeu, aflat în perioadă de reorganizare, însoțit de Szabó Attila, șeful secției respective, pentru a afla mai multe despre cum merg sau, mai bine zis, de ce nu merg lucrurile așa cum ar fi normal într-o societate care strigă că nu are acces la artă sau cultură, dar care, atunci când vine vorba să participe activ, se face că plouă. Evident, pentru a putea face ceva e nevoie de sprijin, așa că arunc întrebarea. Iar răspunsul, din păcate, e aproape invariabil. Pentru a putea promova și a aduce în atenția publicului activitățile desfășurate la muzeu, ar fi nevoie de o persoană care să se ocupe de marketing, de relațiile cu publicul, de promovarea “agresivă” și profesionistă a evenimentelor culturale, lucru imposibil deocamdată, având în vedere că nu există posturi vacante, deci nu se pot face angajări, iar cei care pot să facă asta, nu fac mare lucru, și asta se vede prin lipsa publicului din muzeu. Așa că cei care se ocupă de organizarea expozițiilor, se ocupă și de promovare, atât cât le permite timpul, lucru care s-a dovedit a nu fi de ajuns. Totuși, activități există, în medie cam o dată pe lună, însă publicul nu e deloc receptiv la evenimentele de genul acesta, iar asta e departe de a-ți da satistacția muncii împlinite, sau, mai bine zis, așa cum îmi spunea Szabó Attila – “degeaba faci lucruri frumoase, dacă nu reușești să le dai publicului, cel pentru care le-ai făcut.”

“Muzeul e o chestie frumoasă”

De vreo doi ani, s-au organizat destul de multe evenimente, chiar dacă nu aveau legătură cu arta, pentru a familiariza copiii cu muzeul. S-au început tot felul de proiecte educaționale, organizate la două – trei luni, cum ar fi “Zilele muzeului” sau “Familia la muzeu”, iar astea constituie un prim pas important, având ca scop tocmai educarea viitorul public.
“Dacă vrem să avem, pe viitor, public, oameni receptivi la artă și cultură, trebuie să începem cu educația celor mici. Am inițiat un proiect ‘Joaca la muzeu’, unde am adus câte 50, 60, 70 de copii și am încercat să interacționăm, prezentându-le tradițiile populare, patrimoniul cultural, am organizat chiar și teatru de păpuși, să se familiarizeze cu anturajul acesta, astfel încât să perceapă muzeul ca pe o chestie frumoasă. Dacă nu începi de la vârste mici, n-o să ai niciodată public.” Din păcate, tot proiectul a fost mutat la Centrul de Cultură. De ce? N-o să expun aici motivele, din mai multe considerente, oricum e mult mai important ceea ce se face, iar în cazul de față, în ceea ce privește atragerea publicului către artă, se face. Adică, îmi dau destul de repede seama când cineva vorbește ca să se audă vorbind, și, după ce-l scanez rapid pe interlocutorul meu, Szabó Attila, șeful secției de artă a muzeului, văd că, într-adevăr, chiar e implicat în toată chestia asta și chiar vrea să facă ceva care să aibă ca rezultat educarea zălăuanilor, în special a celor mici, în așa fel încât muzeul, cu tot ce reprezintă el, în special arta, să fie atractivă pentru publicul deocamdată ignorant.
Realitatea, însă, are un gust amar. Arta, cultura în general, e sprijinită foarte puțin sau deloc, iar fără suport financiar, fără implicarea directă, nu doar la nivel declarativ, Galeria de Artă Ioan Sima o să rămână un loc gol, un simplu punct pe harta Zalăului.