– Din Zalău sunteţi? Cunosc Zalăul, am fost acolo de multe ori. Avem prieteni acolo, pe familia Hodiş. Locuiesc undeva lângă o biserică, pe un deal. Când mergem la ei, de fiecare dată punem de-un chef cu sarmale şi pălincă – face Mărioara nişte sarmale cu păsat de nu poţi să nu-ţi umpli a doua oară farfuria. Uneori ne mai vizitează şi ei aici, în Germania, dar mai mult ne place şi mie şi nevesti-mii când mergem noi la ei. Noi nu mai avem pe nimeni la Vâlcea, aşa că atunci când suntem la Zalău, suntem ca acasă.
– Încă 10 minute şi feribotul va trage la mal. De-acolo pe autostradă, Londra e doar la trei, patru ore distanţe. Unii merg mai repede, bagă viteză, dar eu am încărcătură, tirul e greu. Acum transport seminţe, dar am tot la câteva luni drumuri din Sălaj până dincolo de Londra, în sus către Oxford. Vin acolo, în Sălaj, lângă Şimleu Silvaniei, să preiau miere şi să o duc lângă Oxford, unde au englezii o fabrică de dulciuri. Au nevoie de foarte multă miere şi eu pe toată le-o duc de la voi, din Sălaj. O combină cu tot felul de fructe zaharisite şi cu arome, scorţişoară, caramel… Ştiţi ce bună o fac? Dar e scumpă… O iau de la noi şi o vând foarte scump. Acum vă las, că am ajuns pe mal. O iau pe autostradă, pe lângă Heathrow în sus şi de acolo mai departe…
– Nu am auzit de „Ssalau”. Eu cunosc doar Maramuressul în România, prietenul meu cel mai bun e din Maramuress (pronunţă cu un „s” aproape şerpesc). A, da? Fix lângă Maramuress? Cool! Înseamnă că e frumos acolo la voi. În Maramuress e frumos, am văzut poze. Am zis că voi merge într-un concediu acolo, să văd Transilvania. Eu l-am dus pe la mine în Iran. Îţi dai seama? O să le spun prietenilor că Bogdan şi Sharif au fost în România. Isn’t that cool? Când vrei programare la Barclays, mă suni, ok transyilvanian girl?
– Din Zalău? Oh, nu am fost niciodată acolo. Eu sunt fix din colţul opus, din Constanţa, dar nu am mai fost acasă de acum 5 ani. Acum am bilet în aprilie, mergem toţi. Mie şi părinţii mi-s aici, în Nurnberg, şi tot. Acolo nu mai am pe nimeni, prietenii din copilărie s-au căsătorit, au copii… Eu am prietenă nemţoaică, un serviciu unde câştig bine, am viaţa mea aici, nu mai vreau să mă întorc în România. Îmi place viaţa în Germania, am învăţat germana şi poloneza de când sunt aici. Da’ uneori mi se face dor de casă. Acum o să merg în aprilie. Ce simt când cobor din avion? Păi simt aşa, cum mă înţeapă în piept, e ca un fel de bucurie, dar e şi foarte ciudat în acelaşi timp… Acum nu aş mai putea sta acolo. Că e trist, ştii? Acum 5 ani, eram într-o pizzerie să mănânc o pizza şi pe trotuar era o bătrână care abia se ţinea pe picioare şi se vedea că-i amărâtă. Nu am putut înghiţi. I-am dat toată pizza ei şi am plecat. Şi iar am simţit înţepături în piept.
– Unde anume e Zalău? Ahhaaa, acum ştiu, ştiu unde e Cluj Napoca. E mai sus de Sibiu, către nord. Mai ştiu unde e Iaşi, Braşov, Constanţa, Craiova, Timişoara şi Bucureşti. În Bucureşti e Casa Poporului. Şi în munţi e castelul lui Dracula, dar ştiu că asta cu Dracula e doar un mit. Nu, nu am fost niciodată în România, dar mi-au plăcut mereu geografia şi atlasele geografice cu hărţi. Nu, nu am studiat Geografia, am urmat Facultatea de Limbi şi Literatură la noi în Varşovia. Acum stau în Londra o vreme, dar în aprilie merg în Amsterdam să încep masteratul. Dar mi-ar plăcea să ajung într-o zi şi în România. Poate în oraşul tău. Ştiu să zic în română “Ce faci?”, “Mulţumesc” şi “Te iubesc”. Nu-s astea cele mai importante cuvinte?
– Aaahhh, Zalău, ştiu unde e! Deci vorbiţi româneşte. Eu credeam că sunteţi poloneză, aveţi acent de poloneză. Eu am fost în Zalău, acum câţiva ani. Am un prieten foarte bun, e din Constanţa şi a fost speolog marin. Acum e pensionar. Ca mine. După cum vedeţi, nu mai sunt tânăr, decât cu sufletul, dar e bine şi aşa. În Zalău am fost cu el, cu Petre, că el a vrut să ajungă la râul Someş să vadă ceva roci şi malurile râului. Îmi zicea că sunt ceva fosile tare vechi acolo în Someş şi vroia să le căutăm. Eu am mers cu el şi aşa ne-am oprit şi la Zalău, vreo două zile. Eu cu Petre vorbim zilnic la telefon, el a studiat germana în facultate, atunci ne-am cunoscut. Acum suntem amândoi bunici şi avem mult timp liber. Pe mine mă cheamă Dieter, v-am spus?
– Bună dimineaţa! Ce faci? Ce faci? Bine? Şi eu bine! (râde zgomotos, deşi ştiu că oarecum e tristă rostind cuvintele în română, după ce relaţia de 2 ani cu iubitul român s-a încheiat; îşi prinde părul blond într-o coadă şi continuă conversaţia în engleză). Nu, nu mi-e dor de casă, mai ales acum e foarte frig în Polonia. Noi stăm în sud, undeva într-un oraş de munte şi nici nu se poate compara frigul de acolo cu cel de aici, din Londra. Cum ai zis că-i spune la oraşul tău? „Szalau”? (pronunţă cu un fel de „z” alungit). Nu am auzit de el. E mare? Aaaa, dacă nu e mare, poate de-aia nu am auzit de el. Poate pentru că e mic şi, dacă zici că toţi se cunosc cu toţi, poate de-aia ţi-e dor ţie de el.
– Eu ştiu unde e Zalău. E cum mergi de la Cluj spre nord, 80 de kilometri, pe o şosea bună, cum avem noi „schnellstraße” în Germania. Şi apoi vezi muntele şi pădurea, şi când cobori, acolo e oraşul. Şi lângă oraş e Mirşid şi în partea opusă trebuie să fie Crasna. Am căutat odată Crasna pe hartă, că am avut un angajat din Crasna, Sălaj (pronunţă Zalaj). El a zis că are paşaport de Olanda, dar eu când am auzit de Sălaj am ştiut că e în România, aşa că am căutat pe Google maps să verific. Eu iubesc România, prietena mea e româncă şi România e în tot sufletul meu (zâmbesc fericită, România din tot sufletul lui sunt eu).
Nu sunt zălăuan, dar am copilărit în Zalău…am făcut liceul acolo. Îmi aduc aminte cu drag de orăşelul de sub Meseş, cu străzile sale înguste, multe noroioase, de Sărmaş, de Grădina poporului, de str. Republicii, str. Crasnei, de cinematrograful din centru, unde vizionam zilnic câte un film, de chioşcul de lângă, unde beam zilnic câteva halbe sau pahare de suc sau limonadă, când veneam după apă la fântâna arteziană. De câteva ori am numărat şi am notat numerele maşinilor, tractoarelor, motocicletelor care treceau pe lângă parcul din centru cu statuia lui Wesseleny…Azi, oraşul e mult mai matur, schimbat total, mai aglomerat, dar cu oameni la fel de primitori şi gospodari. Ceea ce nu s-a schimbat sunt amintirile, încă vii, despre anii copilăriei şi ai tinereţii petrecuţi în Zalău.
Si noi ne bucuram de jocul cu masinile care trec, incercand sa ghicim ce culoare va avea urmatoarea, dar nu la statuie, ci pe langa Fortuna. Un sac de amintiri, pline si bune ca painea calda. Ma bucur ca v-am facut sa treceti cu gandul prin Zalau, fie si macar pret de cateva secunde. Va doresc Sarbatori luminate si sa ne citim cu bine in 2016! 🙂
– Eee, nu e un oras asa mic. Are undeva pe la 60 000 de locuitori. Stiu ca in perioada lui Ceausescu s-a lucrat la infrastructura si aveati probleme cu apa… Deci nu esti chiar din Transilvania, esti din Partium. (Cea mai recenta reactie cu privirea la Zalau, Zilah – Budapesta, decembrie 2015)
Draga Domnule P, daca-mi aduc bine aminte rezultatele ultimului recesamant, nu am strans 50.000 de locuitori pentru Zalau, dar aveti dreptate, au fost multe probleme cu apa si infrastructura inainte de ’89. Inca imi amintesc cum asteptam Joia si Duminica pentru apa calda si cum, stand la etajul 8, tineam pumnii stransi sa fie vecinii plecati ca sa aiba apa presiune si sa urce pe conducta pana la noi. Evident ca, parca in ciuda noastra sau poate din aceeasi disperare, erau si ei cu ochii pe robinete si pe ceas, sa se faca ora 19:00, deci… noi la 8 trebuia sa suplimentam in cada incalzind apa pe aragaz in toate oalele de supa ale mamei. Si pe atunci imi doream teribil sa cresc mai repede ca sa am putere sa pun eu nu o oala, ci o galeata cu apa pe ochiurile aragazului:))
Salut si eu sunt Zălăuancă si sunt fff mandra de asta. Am locuit in Anglia timp de 3 ani in Harwich mai exact, la munca, toti prietenii romani cu care lucram erau din Arad (ca si sotul meu) stiau bine cum e cu Sălaju si Zalau, in schimb englezii nu prea stiau de Romania in general…
Acum sunt in Irlanda in Dublin cu sora mea fam ei si a mea: parintii, fratele meu cu fam lui, rudele si prietenii sunt toti in Zalau. Acolo ma intorc mereu, coltul meu de rai scump si drag( inclusiv pe sotul meu l-am adus de la Arad la Zalau)
Aici in Irlanda sunt romani de prin Bistrita Nasaud, Baia Mare normal ca stiu de Salaj si Zalau, iar la poloneze si croate, caci cu ele lucrez l-am povestit cu mandrie de frumosul nostru oras Zalau.
SPS sa vii si in Irlanda sa iei interviu, ai fii surprinsa cate stiu!!!
Draga Anca, ne bucuram tare mult ca te-am surprins placut scriind de Zalau. Lumea nu mai e atat de mare si uite cum ne regasim, arc peste timp si spatiu, prin si din toate colturile ei. S-ar putea sa avem anul viitor si interviuri cu cei stabiliti in Islanda, iar atunci ti le vom dedica, in primul rand, tie si prietenilor tai. 🙂 Sa aveti o iarna de poveste! Va salut cu drag!
Imi place scrisul tau, Miha! Ma face nostalgica, aproape intotdeauna…si imi place senzatia asta… Multumesc!
Multumesc mult de aprecieri, fiecare rand al vostru ma face sa scriu mai departe. Sa aveti Sarbatori luminate si sa incepem cu dreptul noul an!
Sun Zalauan si voi ramane. Am fost in delegatie la Bucuresti pe vremea “Inpuscatului”. Trebuia sa-mi stampilez delegatia. Ma intreba tipul: de unde esti? Din Zalau. Pe unde vine asta ? Sub deal acolo pe langa Ortelec. Da da da, stiu. 🙂
Asta-i buna de tinut minte si bagata la categoria bancuri. Multumim ca ne-ai impartasit si noua!
M-ai facut sa rad din tot sufletul Miki. Multumesc 🙂
Eu sunt din Zalau. Stau aici si aici voi ramane. Am fost pe vremea “Impuscatului” la Bucuresti. Trebuia sa-mi stampilez delegatia. M-a intreaba tipul: de unde esti? Din Zalau. Pe unde vine asta? E sub deal acolo langa Ortelec. Da da da, stiu. 🙂
Eu sunt tot din Zalau! 80, chir 90% din cei carora le spun ca sunt din Zalau imi raspund: “am un prieten bun acolo”; “am fost prin Zalau cu serviciul”; “am luat o palinca buna de acolo…”; “aaa, mi-am luat masina din Zalau” si multe altele! Cu alte cuvinte, Zalaul, orasel micut, dar e cunoscut in Romania. Mai nou, cand mai vorbesc cu unu’-altu’, si ii spun ca sunt din Zalau, deja astept sa-mi spuna ca are pe unu’ p-acolo sau a trecut macar prin Zalau!
Foarte bine, SPS! Tine-o tot asa! Succes!
Multumim, multumim! Cu asemenea cititori avem toate motivele sa continuam! 🙂
Cand eram mic si mergeam undeva in tara, iar vreun batran intra in vorba intreband de unde suntem, cand spuneam Zalau, raspunsul lor era mereu acelasi, ” Aaa, de unde-i tuica buna”
Salutari Zălăuani.Cu mare plăcere am citit asta,îmi amintește de micul si frumosul meu oras.”Tote cele bune omini” .Vasile,Peterborough
Ne bucuram ca randurile noastre ajung in colturi atat de indepartate de noi, iar daca v-au facut sa zambiti fie si pentru o clipa, cu atat mai mult. Ganduri bune, om bun!
Si eu sunt tot in Germania si sunt de loc din Zalau, pe familia Hodis o cunosc sta la cateva blocuri distanta de mine
Te salut, Mihai! Tie si tuturor celor de peste hotare, precum si celor ramasi acasa, vi-s dedicate toate articolele mele. Cu drag, de la Londra, Miha M.