Grație proiectului ”Hoinar prin Sălaj” – proiect fotografic de cartografiere a localităților județului Sălaj, am parte de ”descoperiri” care îmi dau imboldul de a continua. Recent, am descoperit în două biserici aparținând unor confesiuni diferite, situate la o distanță apreciabilă una de alta, o reprezentare iconografică aproape identică.

În biserica de lemn din Borza (datată 1758), pe Valea Agrijului în comuna Creaca, pe bolta naosului, într-un registru în care mai apare scena înălțării la cer a Sf.Proroc Ilie, o altă reprezentare iconografică atrage atenția. Pare a fi o pasăre într-o poziție ușor nefirească, cu un gât lung și cu ciocul în piept. Înscripția în chirilică te lămurește pe jumătate: ”Pelicanu”. (vezi imaginea de mai sus)

În biserica reformată din Șimleu Silvaniei (datată 1735), printre cele 259 de casete pictate cu motive florale, caseta din stânga celei ce poate fi considerată a fi ”pisania”, reprezintă o pasăre ce pare a-și străpunge cu ciocul pieptul. Jos sunt trei pui și un șarpe. Interesant este că în partea dreaptă se află caseta ce-i reprezintă pe Adam și Eva în grădina Edenului. Acestea sunt de altfel singurele casete pictate care nu reprezintă motive florale. Pictura tavanului ce datează din 1737 îi este atribuită lui Pataki Asztálos János. (vezi imaginea de mai sus)

Ambele reprezentări iconografice datând din secolul al XVIII-lea evocă Legenda Pelicanului. Se spune că odată, demult, pelicanul a plecat în căutarea hranei lăsându-și puii în cuib. Un șarpe ce stătea la pândă, a pătruns în cuibul lăsat nesupravegheat și a omorât toți puii. Satisfăcut de moartea adusă, s-a retras în apropiere bucurându-se de surpriza neplăcută pe care o să o aibă pelicanul. Într-adevăr, pelicanul a venit cu hrana mult dorită, dar văzându-și puii morți s-a întristat tare și tânguindu-se și-a dorit mai bine moartea. Astfel că a început să-și străpungă cu ciocul pieptul în dreptul inimii. Picăturile calde de sânge au căzut peste pui și aceștia au reînviat ca prin miracol. Vâzând că sângele miraculos este dătător de viață, pelicanul și-a dat ultima suflare.

Este evident că acestă legendă esoterică face referire la jertfa Mântuitorului Isus Hristos. În ”Prohodul Domnului” ce este cântat de creștinii ortodocși în Vinerea Mare, starea a doua, strofa 44 scrie: ”Ca un pelican / Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte / Și-ai dat viață l-ai Tăi fii, care au murit / Răspândind asupra lor izvoare vii. / Ca un pelican / Împungându-te acum, Cuvinte / Înviezi pe fii Tăi, revărsându-le / Dintru coasta Ta, izvor mântuitor.”

De altfel, Legenda Pelicanului apare în scrierile lui Leonardo da Vinci (Legende I, H 13), ale lui Shakespeare (Hamlet, scena 5), Toma D’Aquino (Summa Theologiae), Dante Aligeri (Divina Comedia – Paradisul, cântul XXV). În biserica catolică și de aici în cea protestantă, greco-catolică sau chiar ortodoxă, Legenda Pelicanului și asemănarea lui cu jertfa Mântuitorului a pătruns grație scrierilor misticilor Angelul Silesius sau Sf.Ioan Iacob Hozevitul.