Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, a semnat în data de 9 noiembrie 2018, proiectul “Reabilitare şi modernizare drum judeţean DJ 109E: limită județul Cluj-Fodora-Rus-Buzaș-Lozna-DN 1H (pod Ciocmani), km 17+000-62+782”, cod SMIS: 125122, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Valoarea totală a contractului este de 108.354.207,46 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă alocată prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 92.102.076,35 lei. Contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Sălaj este în valoare de 2.167.084,21 lei.
Totodată, a fost semnat contractul de finanțare nr. 3468 pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare drum județean DJ 191D: Valcău de Jos – Fizeș – Sîg – Tusa – limită județ Cluj, km 10+800 – 31+330”, cod SMIS:125530.
Valoarea totală a contractului este de 58.363.051,44 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 49.595.331,35 lei. Contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Sălaj este în valoare de 1.166.948,95 lei.
Lucrările ce se vor efectua fac parte din următoarele categorii:
– Lucrări de drum – care constau în reabilitarea şi modernizarea structurii rutiere existente, asigurarea scurgerii apelor, asigurarea acceselor la proprietăţi și realizarea de trotuare;
– Lucrări de consolidări – care tratează lucrările necesare pentru remedierea şi consolidarea zonelor alunecate în vederea asigurării stabilităţii platformei;
– Lucrări de poduri – care tratează modul de intervenţie asupra structurii fiecărui pod, modul de racordare cu terasamentele şi modul de amenajare al albiilor în zona podului.
Astfel, vor fi îndeplinite, în principal, următoarele cerințe:
– îmbunătățirea elementelor geometrice în limitele amprizei actuale;
– modernizarea structurii rutiere;
– asigurarea stabilității drumului;
– asigurarea colectării și evacuării apelor și asigurarea continuității scurgerii apelor;
– amenajarea podețelor;
– amenajarea podurilor (km:12+243; km:13+805; km:16+498; km 21+600);
– amenajare stații pentru mijloace de transport public;
– executarea lucrărilor de siguranță rutieră: amenajarea curbelor, semnalizarea orizontală (marcaje axiale/laterale) și verticală adecvată în concordanță cu prevederile actelor normative în vigoare, realizarea marcajelor transversale pentru trecerile de pietoni, parapeți de protecție etc.;
– executarea lucrărilor pentru amenajarea si protecția mediului.
niciun comentariu