În perioada 8- 14 octombrie 2018 se desfăşoară ediţia de toamnă a Târgului de la Fechetău sau Târgul de la Negreni, judeţul Cluj. Cu o tradiţie de câteva secole, târgul se organizează în două ediții, la începutul verii și al toamnei fiecărui an, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, la 10 km de Piatra Craiului, spre Cluj.
Târgul de toamnă se intinde pe o suprafaţă mult mai mare decât ediția de vară, având şi un sortiment mult mai bogat de obiecte. Acesta are două părţi, una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte. O importanţă mai mare are zona, unde se pot găsi diferite vechituri, de exemplu: port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule, picture și multe altele. Cei interesaţi pot petrece mai multe zile plimbânduse între aceste obiecte. Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având oaspeţi din Ungaria, Europa de Vest, chiar şi din America, sălăjenii participă, și ei, an de an, în număr mare, la Târgul de la Fechetău, ce se desfăşoară în luna iunie şi apoi la început de toamnă, în luna octombrie.
niciun comentariu