E o nebunie toată situația asta cu Covid, care se pare că a scăpat de sub control, iar ”statul” ridică neputincios din umeri, admonestând din când în când cetățenii, spunându-le că ei sunt de vină pentru orice nu e bine în țara asta. Nu că ar putea ”statul” să controleze situația asta (sau oricare alta), că nu a fost și nici nu e în stare. Pentru ”stat”, omul de rând înseamnă ceva doar când e statistică, la numărătoarea voturilor. Și atât. În rest, fiecare e pe cont propriu.

Când mergi la spital, în calitate de însoțitor, mai multe zile, apuci să vezi ce e acolo. Și e o nebunie, bolnavii nu știu ce o să fie cu ei, cei din personalul medical nu știu ce o să fie cu ei, restricțiile impuse de pandemie au dat totul peste cap și e greu și pentru unii și pentru alții. Personalul medical e supus unui stres enorm, lucru care se răsfrânge și asupra bolnavilor, iar bieții oameni, mulți în vârstă, se uită cu disperare la ușa de intrare în spital, acolo unde e doctorul care poate să-i facă bine. O ușă care se deschide rar, și doar pentru câte un bolnav, pe rând. Și e de înțeles asta, nu știi ce o să fie în ora următoare, așa că totul e sub semnul restricțiilor. Însă, în afară de cei cu Covid sunt mulți, foarte mulți alții care au alte probleme de sănătate mult mai grave decât Covid. Ce ne facem cu ei? Cine, cum îi ajută?

Ce-i de făcut? Deocamdată, să luăm cât se poate din presiunea care apasă pe umerii celor care fac parte din personalul medical, că dacă ei clachează, se duce naibii totul, și pentru cei cu Covid, și pentru ceilalți. Cum? Simplu. Dacă ai probleme de sănătate, dar nu e o urgență, nu te duce la spital, mai bine stai acasă. Pentru binele tuturor!