Din fostul ansamblu arhitectonic de stil baroc al Castelului Haller din Gârbou, cu o vechime de două secole şi jumătate, ridicat pe vârful dealului, pe locul unde cândva a fost un castru roman,  au mai rămas azi doar ruine: o fântână franceză, biserica și poarta. Acuma, chiar dacă din castel propriu-zis a mai rămas nimic, tot ceea ce a însemnat material de construcție fiind furat, după 1989, totuși, atunci când ajungi acolo o să rămâi impresionat încă de când ajungi în dreptul porții.

Poarta e superbă, atât cât a mai rămas, și chiar și de una singură ar putea fi un punct de interes turistic extraordinar, arhitectura acesteia fiind una care sigur te va face să deschizi ochii mari, și care, prin felul meșteșugit prin care a fost realizată, te face să îți dai seama despre valoarea arhitecturală de excepție a ceea ce a fost, cândva, Castelul Haller. Și cu o promovare turistică bine făcută, comuna, la fel ca județul, ar avea doar de câștigat.

”Javitva 1844”. Așa apare scris pe frontispiciul porții. Și oricât am căutat, citind informațiile care apar pe internet, nu am reușit să aflu ce înseamnă, la ce anume face referire acea inscripție. Oricum, atunci când esți acolo, fața în față cu poarta, primul cuvânt care îți trece prin minte e: ”superbă”.

Dincolo de poartă, golul lăsat în urma celor care au furat tot ceea ce se putea fura (aproape tot) e dezolant, doar fântâna franceză și biserica rămânând în picioare, mărturii tăcute ale măreției de odinioară și, în același timp, al indiferenței oamenilor față de reperele arhitecturale ale istoriei locurilor ăstora.

Fântâna franceză ar putea fi restaurată, mai ales că materialul de construcție e, încă, la locul lui, și dată fiind dimensiunea nu foarte mare, nu cred că ar necesita foarte mari investiții. Biserica, mai bine zis turnul bisericii, mai poate fi doar conservat, așa cum e, o reabilitare însemnând mult mai multe resurse financiare. Resurse care, așa cum se vede în toată țara, sunt reduse la minimum, ceea ce face, de altfel, ca foarte multe monumente istorice să fie sortite distrugerii.

Din fața turnului bisericii pare că dincolo de acesta nu mai există și altceva, însă, după ce urci cele câteva trepte ale coridorului foarte îngust care te duc la primul etaj, se mai pot vedea, chiar și în ciuda vegetației abundente, vechile încăperi. Sau, mai bine zis, ce a mai rămas din acestea. Și chiar dacă, strecurându-te prin acea vegetație deasă, poți ajungi în interiorul încăperilor, și îți poți da seama destul de ușor de cum arătau acestea, în privința lor nu se mai poate face nimic. Nepăsarea și-a spus, deja, cuvântul. Tot ceea ce mai e încă în picioare stă să cadă.

Totuși, chiar dacă privit în ansamblu, locul unde se afla pe vremuri castelul poate părea dezolant, ceea ce a mai rămas din fostul castel, și anume fântâna franceză, biserica și poarta, sunt niște repere ale istoriei care nu ar trebui lăsate să dispară. Acestea ar putea fi măcar conservate așa cum sunt, chiar și doar de dragul elementelor arhitecturale care vorbesc despre măiestria celor care, cândva, construiau adevărate opere de artă.

Câteva informații și date istorice

Castelul Haller din localitatea Gârbou este o construcție tip conac, înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Sălaj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. În vatra satului Gârbou au fost descoperite vestigiile unei așezări romane fortificate din secolul I d. Hr., probabil un castru roman, fortificații ce au stat la baza construirii castelului familiei Haller. Castelul din Gârbou datează din 1776, fiind ridicat de către János Haller, biserica cu turn de piatră romano-catolică sau capela de curte a castelului fiind construită în 1783.

Castelul, conform unei inscripții care se mai vede pe ruinele porții, a fost ridicat de către contele János Haller și reprezenta un valoros complex arhitectonic de stil baroc compus din pavilion rezidențial, biserică, poartă, fântână și ziduri de apărare. Evoluția domeniului Haller din Gârbou a fost strâns legată de cea a domeniului aparținând baronului Miklós Wesselényi, din Jibou, denumit și „bourul din Jibou”. Între cei doi a existat o permanentă concurență, atât în plan politic și militar, cât și în plan sentimental.

Pe 16 octombrie 1781, aristocratul Miklós Wesselényi a atacat castelul cu o armată formată din 540 de dărăbani și iobagi. Acțiunea războinică n-a avut cauze politice, ci mai degrabă sentimentale. Curând după acest eveniment, împăratul Iosif al II-Iea de Habsburg, care fusese și el agasat de marele senior din Jibou, l-a închis în temniță pe Wesselényi. După aceste episoade mai mult sau mai puțin sângeroase, castelul a avut o evoluție pașnică vreme de peste 100 de ani. Clădirile au fost distruse în 1944, iar materialele de construcții au fost furate de localnici. Ceea ce a mai rămas din castel sunt câteva bucăți de piatră.

Clădirea datează din același an ca și poarta, dar după ce moșia a trecut în proprietatea baronului Jósika, acesta a refolosit materialele pentru construirea unui nou castel pe partea cealaltă a moșiei, iar vechiul castel a fost transformat în locuințe de serviciu.

Ruinarea ansamblului arhitectural baroc a început, cel mai probabil, încă din anii ’70, după abandonarea sa de către autoritățile comuniste, ce l-au folosit o perioadă îndelungată ca sediu de CAP și depozit de cereale și fructe.