E impresionantă încă de când o vezi de departe, aerul medieval al bisericii fiind unul pregnant, cele două turnuri impunătoare creând un aer de poveste, o poveste plină de istorie. Și dacă mai pui la socoteală și legendele locale, biserica reformată din Acâș, unul din monumentele reprezentative pentru romanicul din Transilvania (reprezentat în special de arhitectura ecleziastică), e un loc pe care merită să-l vizitezi.

Poarta închisă și numerele de telefon afișate acolo la care nu-ți răspunde nimeni pot să te descurajeze și să faci cale întoarsă, însă dacă mergi la casa parohială din dreapta bisericii, sigur o să ți se deschidă. Apoi, odată ajuns în curte, biserica ți se va înfățișa în toată frumusețea ei.

Comitatul Sălaj, cunoscut și ca Varmeghia Sălajului (în maghiară Szilágy vármegye, în germană Komitat Szilágy), unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920, cuprindea și Acâșul, unde se află biserica monument istoric, așa că, implicit, istoria bisericii se leagă și de a Sălajului. Însă istoria acestui monument se întinde pe o perioadă mult mai mare, de peste 800 de ani.  

Unul dintre primele lucruri care îți captează atenția e faptul că biserica e netencuită. Legendele locale spun că de vină ar fi călugării benedictini, care, după ce le-a fost luată cu forța, au blestemat biserica, și asta ar fi cauza pentru care e, și acum, netencuită.

Dincolo de legende, însă, biserica Reformată din Acâș, una dintre cele mai mari și mai vechi biserici romanice cu structură bazilicală, și una dintre cele mai bine păstrate, a fost ridicată, probabil, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, ca biserică a mănăstirii neamului Ákos.

La începuturile ei, biserica a aparținut mănăstirii benedictine din zonă, și a fost construită în stil romanic timpuriu, materialul folosit fiind în cea mai mare parte cărămida smălțuită, la elementele de structură fiind parţial utilizată şi piatra. Astfel, ambrazura portalurilor, arcele de închidere ale nişelor din absidiole şi capitelurile stâlpilor au fost cioplite din piatră, fără ornamente. Zidurile, conform unui procedeu utilizat în acea vreme, au fost lăsate netencuite.

Absida este luminată de o fereastră circulară amplă, situată în ax, flancată de două deschideri semicirculare, cu ambrazură evazată. Faţada absidei centrale se caracterizează printr-un soclu evazat, câte o lezenă aşezată la colţuri respectiv printr-o friză decorată cu arcade oarbe. Un arc de triumf semicircular desparte corul de nava centrală.

Decorul plastic al bisericii de la Acâş este modest. Dintre soluţiile decorative uzuale în cazul bisericilor de cărămidă aici se întâlnesc doar friza cu arce oarbe, respectiv panourile adâncite flancate de lesene de pe absidă şi de la nivelurile superioare ale turnurilor. Portalurile cu ambrazură treptată, lipsite de soclu şi capitel, se caracterizează la rândul lor prin forme simple. Caveta, respectiv torul prin care sunt profilate ancadramentele acestora reprezintă în schimb ornamente mai exigente în seria  portalurilor sătmărene. Friza prezentă la Acâş era un element decorativ larg răspândit în arhitectura romanică a secolului al XII-lea.

La origine romano-catolic, edificiul, care face parte din categoria bazilicilor cu trei nave inspirate din șantierele benedictine ale Abației din Pannonhalma, a fost transformat în lăcaș de cult reformat-calvin în urma Reformei din secolul al XVI-lea, răspândită și în Transilvania.

Între 1640-1660 biserica, o bazilică cu trei nave, prevăzută cu două turnuri pe latura de vest, a suferit mai multe incendii ce a afectat structura acoperișului. În anii 1896-1901, lăcașul a trecut prin reparații și transformări semnificative, fiind restaurat după planurile arhitectului maghiar Frigyes Schulek, ocazie cu care a fost schimbat acoperișul respectându-se caracteristicile sale romanice.

În 1953 biserica a fost declarată monument istoric.

Conform datelor primei ridicări topografice militare, se poate observa structura modernă a aşezării, biserica fiind amplasată pe terenul situat între cele două străzi paralele ale satului. Din periegheze şi cercetări arheologice reiese faptul că aşezarea din perioada seolelor XII-XIII nu s-a format în jurul mănăstirii, ci mai departe de aceasta, spre sud, tot pe malul stâng al Crasnei, pe o terasă mai înaltă. Conform materialului arheologic descoperit în centrul actual al comunei Acâş, se pare că aşezarea s-a mutat doar în evul mediu târziu în apropierea bisericii.

În urma cercetărilor efectuate în jurul bisericii, s-au descoperit 76 de morminte. Toate erau cu scheletul întins, orientate corespunzător axei lungi a bisericii, care este apoximativ estică, după adâncimea şi umplutura mormintelor, precum şi inventarul lor, putându-se distinge două perioade de înhumare: aproximativ o treime a mormintelor sunt medievale (sec. XIII – XV), iar celelalte datează din epoca modernă (sec. XVIII-lea – XIX). Morminte medievale s-au găsit în număr mai mare în partea sudică şi vestică a bisericii. În interiorul capelei a fost descoperit un mormânt cu cadru din cărămidă, fără inventar, al unei fetiţe sub 3 ani și două morminte din epoca modernă.

Din puţinele izvoare scrise s-a putut afla că în perioada arpadiană funcţiona aici una dintre reşedinţele neamului Ákos, aşezarea fiind denumită după familia proprietară. Tot de acest neam se poate lega şi mănăstirea care funcţiona aici. Data întemeierii nu se cunoaşte exact, dar cercetările arheologice, şi în primul rând inventarul mormintelor timpurii indică ultimul trimestru, sfârşitul secolului al XII-lea.

Satul Acâş a rămas în posesia unei ramuri a neamului, care treptat a sărăcit. Poate descendenţii neamului au fost membrii familiei de mici nobili numiţi Ákosi, care aveau proprietăţi doar în această aşezare. Într-un anumit moment au pierdut şi dreptul de patronaj asupra mănăstirii, care apoi s-a desfiinţat, dar biserica, preluând probabil funcţia de parohie, a fost păstrată în continuare.

Bibliografie:

– Cercetarea arheologică a bisericii din Acâş, Péter Levente Szőcs;

– Biserica medievală din Acâș și restaurarea ei de către Frigyes Schulek, Tamás Emődi;

– Acâş, biserica reformată Studiu de istoria artei, Béla Zsolt Szakács.