Toate declarațiile pompoase ale oamenilor, cum că omenirea e pregătită să facă față unui eventual cataclism, că nu putem fi luați prin surprindere, doar se alocă sume uriașe pentru înarmarea spațială, iar sateliții trimiși să spioneze ce se întâmplă pe pământ sunt tot mai sofisticați, ba chiar au calculat cu precizie, zic ei, traseele meteoriților care dau târcoale planetei, așa că nu se poate întâmpla nimic fără să știm. Și se laudă oamenii cu navetele trimise să exploreze, cică, spațiul cosmic, și se bat cu pumnii în piept cum că suntem cei mai mari și mai tari din univers, însă n-au fost în stare să vadă ditamai meteoritul care a căzut, trosc-pleosc, zilele trecute, în Rusia. Ca o palmă cosmică dată îngâmfării fără limite ale rasei umane. Norocul nostru e că a fost, totuși, un meteorit mic, că altfel…
Cum au reacționat românii? Știrea a fost dată așa, în dorul lelii, să umple cumva spațiul de emisie, bineînțeles, după știrile importante despre cine cu cine s-a mai luat sau ce hăhă-uri a mai scos Băsescu. Care a fost reacția lumii? Repede, au fost întrebați tot felul de popi, din toate religiile, tot felul de clarvăzători și de oameni de știință dacă vine apocalipsa. Răspunsul? Nu se știe sigur dacă vine, dar să ne pregătim.
Iar oamenii se pregătesc. Cum? Fiind aceiași zombii ca și până acum, cu aceiași ochi goi, lipsiți de orice urmă de inteligență, cu aceleași expresii tâmpe, lipsite de orice urmă de suflet, cu aceleași preocupări stupide de a strânge cât mai mult, cu aceleași existențe fade, dominate de răutate, prostie și infatuare, și cu aceleași nesfârșite “chefuri” de doi bani, care, de fapt, definesc rasa umană. Sodoma și Gomora. Fiindcă asta e lumea în care trăim. Și nimeni nu pare a se trezi, a încerca măcar să facă ceea ce simt, conduși fiind, fără speranță, de prejudecăți, de superstiții și de dorința de posesiune asupra a orice, chiar și a partenerului de viață, pentru că, deși se face atâta tam-tam în jurul familiei, în cele mai multe cazuri, cuplul înseamnă detenție la domiciliu, indiferent de ce ar însemna domiciliul. Unii, care reușesc să se elibereze de mersul pe bandă rulantă a lumii ăsteia, se întreabă, din când în când: “Cum ar fi dacă?” Câți dintre cei care se întreabă vor să și știe cum ar fi și fac ceva în sensul ăsta? Aproape niciunul.
Dacă vine Apocalipsa? Nu-i nevoie, e deja aici, în fiecare dintre cei care îngroașă rândurile zombiilor, în fiecare dintre cei care nu sunt în stare să dea fără să ceară ceva în schimb, în fiecare dintre cei care nu-și ascultă sufletul și continuă să se mintă că ceea ce trăiesc ei se numește viață, în fiecare dintre cei care nu întind mâna cuiva, pentru că, vezi, Doamne, de la etajul superior al existenței lor cum să se coboare la omul de rând, în fiecare dintre cei pentru care adevărul lor este adevărul suprem și nu sunt în stare sau nu vor să vadă dincolo de globul de sticlă în care își poartă cu ei lumea lor falsă. În lumea asta moartă deja, acei puțini care mai sunt încă vii sunt persona non grata. Ce nevoie mai e de meteoriți? Poate, doar, să curețe gunoiul ăsta cosmic, numit, cu multă emfază, civilizația umană.