A cam început anul școlar în Europa și lucrurile nu mai sunt ce-au fost. Acest Septembrie pe care îl traversăm vine la pachet cu necunoscute pentru toți cei implicați – de la cadre didactice, la portari, femei de serviciu, asistenți și medici școlari, șoferi de microbuze galbene care duc și aduc copii, până la ei – la copiii și părinții care au strâns din dinți, așteptând prima zi de școală ori de grădiniță.

Pentru că în acest Septembrie totul se cam învârte în jurul virusului Covid, a măsurilor de protecție, a măștilor, a grupurilor pro și a celor contra. Într-o lume care, încă, nu are suficiente date despre un virus ce a tulburat bunul și clasicul mers al planetei, părerile sunt enorm de multe și tot pe atât de împărțite.

La fel cum împărțite sunt și cursurile, ba online, ba față în față, ba dimineața devreme, ba după-amiaza târziu. Un fel de univers împrăștiat, în care câțiva încearcă să pună ordine, iar cei mai mulți să se descurce cum pot.

Pentru noi, anul acesta a început grădinița, copilul din dotare având 3 ani împliniți și având automat dreptul la un loc în sistemul educațional german. Veți spune, în primă instanță, că nu-i la fel, că viața din România nu e aceeași cu cea din Germania, că nu poți compara mere cu banane și kiwi. Eu vă spun că lucrurile se mișcă în cam aceeași sferă și că grijile sunt cam din aceeași categorie, adică griji de părinți. Aici, la grădinița unde am primit noi loc, piticoții nu poartă mască, dar adulții da. Copilul e predat educatorului la poartă și tot de acolo e luat la final de program. Noi cu masca pe față, educatorul la fel. În regiunea unde locuim, sunt mai multe unități școlare închise după ce copii ori cadre didactice au fost depistate cu Covid19. Luăm în calcul că e posibil ca și grădinița unde merge Maya sa treacă printr-o asemenea situație. Cum am zis, vremurile nu sunt ușoare defel.

Și, totuși, vedem partea bună a lucrurilor. Avem mici bucurii și victorii în fiecare zi. Vremea caldă și însorită de săptămâna asta, faptul că Maya se obișnuiește tot mai bine cu grupa de copii, culorile lanurilor de porumb și rapiță pe care le vedem urcând dealul spre casă, poveștile pe care le împărțim, ca familie, în septembrie, anul de grație 2020.

Știu că fiecare familie e altfel, cu trăiri și bătăi de inimă proprii, dar știu în același timp că iubirea, înțelegerea și toleranța sunt fundamentul bunăstării sufletești în care putem construi și reconstrui lumea în care ne ducem existența. Iar pentru cei mai mici și mai tineri dintre noi asta e primordial – construirea unei lumi în care să se simtă în siguranță. Cam ca în brațe de mamă și tată. Cam asta voiam să vă spun și să vă rog. Înainte să ne aruncăm într-un lanț de griji, temeri, frământări, întrebări și discuții aprinse, să încercăm să fim acolo pentru ei. Pentru copii. Cu brațe ce oferă siguranță.

În altă ordine de idei, vă dați seama, cred, că, peste câteva decenii, ei vor fi generația ce va spune la o bere, seara, pe terasă: “Fraților, mai țineți minte cum am început noi anul ăla școlar în vremea Corona?”.