R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

7,5 milioane de lei pentru reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, de la Consiliul Județean Sălaj

spital-judetean-urgenta-zalauConsiliul Județean Sălaj începe în această lună, septembrie, o nouă etapă în demersul său de a asigura condiții medicale la standarde europene pentru toți locuitorii judeţului – extinderea şi reabilitarea Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Investiţia, în valoare de peste 7,5 milioane lei, este realizată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Sălaj. Principalele lucrări prevăzute a fi realizate fiind următoarele:
• extinderea construcţiei existente în zona curţii interioare, prin realizarea unei clădiri piramidale, care va comunica cu clădirea existentă prin intermediul unor pasarele;
• reabilitarea integrală a construcţiei existente – termoizolare exterioară, înlocuire tâmplărie, refacere finisaje, pardoseli, modernizare băi existente;
• realizare rampe de acces şi amenajare grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilităţi;
• amplasarea a două lifturi;
• redimensionare şi înlocuire instalaţii electrice, sanitare, de încălzire şi de ventilaţie;

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, dificultatea majoră în realizarea acestei investiţii este dată de faptul că lucrările se desfăşoară în condiţii de exploatare, antreprenorul, asocierea formată din SC TCI CG SA şi SC Prefcon SRL, fiind obligat să respecte regulile stricte de igienă impuse de normele sanitare şi să protejeze atât pacienţii, cât şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în această locaţie.
Pentru a permite desfăşurarea în continuare a actului medical în cadrul Ambulatoriului, Antreprenorul şi-a constituit de la început un grafic de execuţie a lucrărilor, luând în considerare solicitările beneficiarului direct, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, aflat în imposibilitatea de a elibera toate spaţiile în acelaşi timp. Astfel, s-a decis eliberarea progresivă a acestora, cu condiţia ca spaţiile reabilitate să fie date în folosinţă imediat după realizarea parţială a acelor lucrări necesare pentru a asigura o funcţionalitate optimă a Ambulatoriului.

Panou informativ cu organizarea activităţii medicale şi mutarea cabinetelor

„Rugăm pacienţii să înţeleagă aceste dificultăţi inerente unor lucrări de investiţii de asemenea anvergură, desfăşurate simultan cu funcţionarea Ambulatoriului şi să consulte panoul informativ amplasat la intrarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi informaţiile de pe site-ul acestei instituţii privind organizarea activităţii medicale (mutarea cabinetelor) pe perioada primei etape de intervenţii, respectiv septembrie 2015 – 31 decembrie 2015.
Avem convingerea că, beneficiind de concursul tuturor factorilor implicaţi, investiţiile de extindere şi reabilitare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate, vor asigura în cel mai scurt timp o îmbunătăţire substanţială a condiţiilor de diagnosticare şi tratament ale pacienţilor care vor beneficia de serviciile medicale.“, transmite Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *